Distinsul coleg de publicistică Liviu Ornea, matematician performant și eseist față de textele căruia mi-am exprimat în scris admirația, îmi face onoarea unei interpelări colegiale în articolul „Bilanț de etapă“ (apărut în Observator cultural, nr. 652 din 30 noiembrie, a.c.). Dezacordul domniei sale are în vedere o frază a mea din cuprinsul unui text de opinie publicat în România liberă (26 noiembrie 2012): „Anul acesta, cu prilejul sesiunii de depunere a proiectelor postdoctorale – deci la un nivel de vîrf al cercetării – s-a atins o cotă de slugărnicie memorabilă, de proporţii istorice. Candidaţilor li s-au solicitat toate înscrisurile din dosare în... limba engleză“.
Recunosc, nu am de retractat nimic. Socotesc pe mai departe că integrarea în structurile de cercetare occidentale și ridicarea activității de profil românești la standardele Apusului nu înseamnă, nu pot și nu trebuie să semnifice spălarea pe mîini de orice programe, teme, ținte și chiar inovații metodologice ori tehnologice românești, acolo unde ele există. Cuvîntul slugărnicie mi se pare potrivit nu doar prin caracterul lui subliniat în raport cu alte sinonime (cu aspect mai neutru), ci și fiindcă pare să descrie corect zelul și viteza excesive cu care știința românească și viața noastră academică doresc să se supună necondiționat exigențelor atribuite piețelor prestigioase ale științei. În viziunea mea – naivă, poate – știința românească este invitată să vină cu propunerile sale la masa dezbaterilor științifice. În loc de asta, ne conformăm obedient unor agende care sînt compatibilizabile, dar nu și copiabile într-ale noastre.
Observînd, fie și de la o anume distanță, piața științifică occidentală, se poate constata că numai în capul românilor (sau al altora care le împărtășesc modul superficial, dar și radical de abordare) Occidentul științific are un model unic. Est
