Stimate domnule Matei Vişniec, aţi debutat în 1972, cu poeme în „Luceafărul”. Cum aţi resimţit această primă întâlnire cu cititorii? Ce a însemnat şi cât a contat pentru dvs. acest debut?

Mă îndemnaţi, prin această întrebare, să mă întorc la personaje despre care nu se mai vorbeşte aproape deloc în România. Cine îşi mai aminteşte astăzi, de exemplu, de Virgil Teodorescu? Ei bine, de numele lui este legat debutul meu în revista „Luceafărul”, revistă pe care Virgil Teodorescu o conducea la acea oră. El era de altfel şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar poemele sale apăreau în tiraje de masă, de exemplu, avea un volum în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, ceea ce era mare lucru în urmă cu 40 de ani... Virgil Teodorescu începuse prin a scrie un fel de poezie suprarealistă în anii interbelici, dar apoi destinul l-a adus în situaţia de a se apropia de putere. Puţină lume îşi mai aminteşte astăzi că tot în acea epocă el răspundea la „Poşta redacţiei” în revista „Cutezătorii”, o publicaţie pe care o citeau cu destulă plăcere copiii între 8 şi 13 ani (era destinată în special pionierilor). Revista, cu excepţia primelor pagini care erau „mobilizatoare” în stilul epocii, era bine făcută, publica poeme şi povestiri, benzi desenate şi reportaje. Acum, de la această distanţă de patru decenii, îmi dau seama că acei oameni care lucrau la revista „Cutezătorii” încercau totuşi să hrănească imaginaţia copiilor cu lucruri de calitate şi chiar reuşeau acest lucru. Aşa l-am „cunoscut” eu de fapt pe Virgil Teodorescu, era scriitorul care răspundea la „Poşta redacţiei” şi îmi amintesc foarte bine momentul în care i-am trimis (aveam cred vreo 13 ani sau 14 ani) un caiet (dictando) întreg cu poemele mele. Virgil Teodorescu mi-a răspuns călduros în „Cutezătorii”, unde mi-a acordat două pagini întregi (scrisoare de răspuns plus poeme publicate) ceea ce mi-a adus un fel de cel