Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Matei Vişniec: „Literatura era un baraj redutabil în faţa ideologiei, a cultului personalităţii“

Publicat in Romania Literara, vineri 14 decembrie 2012 ·

Stimate domnule Matei Vişniec, aţi debutat în 1972, cu poeme în „Luceafărul”. Cum aţi resimţit această primă întâlnire cu cititorii? Ce a însemnat şi cât a contat pentru dvs. acest debut?

Mă îndemnaţi, prin această întrebare, să mă întorc la personaje despre care nu se mai vorbeşte aproape deloc în România. Cine îşi mai aminteşte astăzi, de exemplu, de Virgil Teodorescu? Ei bine, de numele lui este legat debutul meu în revista „Luceafărul”, revistă pe care Virgil Teodorescu o conducea la acea oră. El era de altfel şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor, iar poemele sale apăreau în tiraje de masă, de exemplu, avea un volum în colecţia „Biblioteca pentru toţi”, ceea ce era mare lucru în urmă cu 40 de ani... Virgil Teodorescu începuse prin a scrie un fel de poezie suprarealistă în anii interbelici, dar apoi destinul l-a adus în situaţia de a se apropia de putere. Puţină lume îşi mai aminteşte astăzi că tot în acea epocă el răspundea la „Poşta redacţiei” în revista „Cutezătorii”, o publicaţie pe care o citeau cu destulă plăcere copiii între 8 şi 13 ani (era destinată în special pionierilor). Revista, cu excepţia primelor pagini care erau „mobilizatoare” în stilul epocii, era bine făcută, publica poeme şi povestiri, benzi desenate şi reportaje. Acum, de la această distanţă de patru decenii, îmi dau seama că acei oameni care lucrau la revista „Cutezătorii” încercau totuşi să hrănească imaginaţia copiilor cu lucruri de calitate şi chiar reuşeau acest lucru. Aşa l-am „cunoscut” eu de fapt pe Virgil Teodorescu, era scriitorul care răspundea la „Poşta redacţiei” şi îmi amintesc foarte bine momentul în care i-am trimis (aveam cred vreo 13 ani sau 14 ani) un caiet (dictando) întreg cu poemele mele. Virgil Teodorescu mi-a răspuns călduros în „Cutezătorii”, unde mi-a acordat două pagini întregi (scrisoare de răspuns plus poeme publicate) ceea ce mi-a adus un fel de cel

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică astăzi

News.ro acum 53 minute
Peste 500.000 de români îşi sărbătoresc ziua onomastică vineri, cei mai numeroşi fiind cei care poartă numele Stefan/Ştefan sau Stefania/Ştefania, conform datelor Direcţiei Generale de Evidenţa Pesoanelor. Un număr de 364.444 de bărbaţi şi 155.791 d

Sfântul Ştefan, sărbătorit pe 27 decembrie. Cine a fost şi ce obiceiuri şi tradiţii respectă românii în această zi

Mediafax acum o ora
Sfântul Ştefan, unul dintre ucenicii lui Iisus şi primul martir al Bisericii creştine, este sărbătorit pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun. Se spune că acesta îi ajută pe bolnavi şi pe cei care se judecă de multă vreme, iar, în această zi, per

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 41 minute
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Banca Mondială a crescut prognoza PIB-ului Chinei pentru 2024 şi 2025

News.ro acum 2 ore
Banca Mondială şi-a ămbunătăţit joi previziunile privind creşterea economică a Chinei în 2024 şi 2025, dar a avertizat că încrederea redusă a populaţiei şi a companiilor, împreună cu factorii contrari din sectorul imobiliar, vor continua să o împovă

Israelul loveşte mai multe ţinte Houthi din Yemen/ Şase persoane, ucise

News.ro acum 2 ore
Israelul a lovit mai multe ţinte din Yemen care au legătură cu mişcarea Houthi, aliniată Iranului, inclusiv Aeroportul Internaţional din Sanaa, iar presa Houthi afirmă că şase persoane, cel puţin, au fost ucise, relatează Reuters. Şeful Organizaţiei

Manmohan Singh, fost prim-ministru al Indiei şi arhitect al reformei economice, a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum o ora
Fostul prim-ministru indian Manmohan Singh a murit la vârsta de 92 de ani. Singh a fost unul dintre premierii cu cel mai lung mandat din India şi a fost considerat arhitectul unor reforme economice liberale, ca premier între 2004 şi 2014 şi anterior

Emisiunile zilei de vineri, 27 decembrie 2024

Ziarul Financiar acum 9 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Turiști salvați de Salvamontiști de pe Via Transilvanica. S-a intervenit şi pentru recuperarea trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut într-o prăpastie

Ziare.com acum 9 ore
Salvatorii momtani din Suceava au reușit, joi, 26 decembrie, să recupereze doi turişti de pe traseul Via Transilvanica. De asemenea, s-a intervenit pentru a recupera trupul unei persoane care a alunecat şi a căzut în timp ce vizita o cascadă din zon

Avionul prăbușit în Kazahstan ar fi fost lovit de o rachetă Pantsir lansată de sistemul de apărare aeriană din Rusia

Libertatea acum 12 ore
Un accident aviatic tragic a avut loc în ziua de Crăciun, în Kazahstan, soldat cu 38 de victime. Avionul Azerbaijan Airlines, care zbura de la Baku la Groznîi, s-a prăbușit lângă Aktau. Potrivit AFP, autoritățile azere suspectează că un sistem ruses

UPDATE-Cel puţin trei morţi şi patru răniţi în Norvegia, într-un accident de autobuz

News.ro acum 13 ore
Cel puţin trei persoane au murit, iar alte patru au fost rănite joi, într-un accident de autobuz la bordul căruia se aflau 58 de persoane, inclusiv străini din opt ţări, care şi-a terminat cursa într-un lac, în districtul Hadsel, pe coasta de nord-v

Vremea

București
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°