Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bolnavii de PSORIAZIS trebuie să evite GERUL

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 14 decembrie 2012 ·

Persoanele care suferă de psoriazis trebuie să se ferească de acţiunea factorilor agresivi de mediu şi să îşi ia măsuri suplimentare de protecţie în această perioadă, atrage atenţia Asociaţia Pacienţilor cu Boli Autoimune, scrie Agerpres.

Pielea este cel mai mare organ al corpului, cu un rol foarte important în apărarea organismului de factorii externi, ea funcţionând ca o barieră între organism şi mediul exterior. Iarna, din cauza temperaturilor scăzute şi a factorilor agresivi de mediu, precum frigul, vântul sau gerul, structura hidrolipidică a pielii este afectată iar funcţia de barieră a pielii este alterată. Pielea este mai vulnerabilă şi pentru că este mai uscată, din cauza faptului că la frig scade transpiraţia şi implicit gradul de hidratare.

Persoanele care suferă de psoriazis sunt şi ele afectate pe timp de iarnă. Pe lângă impactul pe care-l are frigul, pielea acestora nu beneficiază de pe urma expunerii la ultraviolete pe cale naturală, aşa cum se întâmplă pe timpul verii.

'În cazul persoanelor cu psoriazis, pielea necesită o îngrijire foarte atentă, cu atât mai mult în sezonul rece. Este recomandat ca persoanele bolnave să folosească creme emoliente şi produse hidratante pentru a păstra intact filmul hidrolipidic al pielii. Produsele hidratante şi emoliente ar trebui folosite atât pe zonele afectate de psoriazis, cât şi pe zonele mai expuse la factorii de mediu externi', îi sfătuieşte pe pacienţi dr. Carmen Curea, medic primar dermatologie la Academica Medical Center.

Foarte important pe timpul iernii este şi camuflajul vestimentar, mănuşile fiind necesare chiar dacă temperatura exterioară nu este foarte scăzută.

Pentru persoanele cu psoriazis, iarna este un anotimp cu atât mai greu din cauza lipsei soarelui. Expunerea la ultravioletele naturale este considerată o parte importantă a tratame

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 8 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 11 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ursula von der Leyen, despre moțiunea de cenzură împotriva sa: „O tactică din cel mai vechi manual al extremiștilor”

HotNews acum 10 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a calificat luni moțiunea de cenzură depusă împotriva sa drept o încercare „preluată direct din cel mai vechi manual al extremiștilor”, potrivit AFP. Moțiunea de cenzură va fi dezbătută luni și vot

Bolojan: Reforma pensiilor speciale va fi în al doilea pachet de măsuri, pe care îl vom prezenta până la finalul lunii iulie

G4Media acum 10 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seara, la Antena 1, că reforma pensiilor speciale va fi cuprinsă în al doilea pachet de măsuri, pe care Guvernu îl va prezenta până la finalul lunii iulie. Urm

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 8 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 6 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 7 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

„După 2026, există speranţă”

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Ilie Bolojan încearcă să-i liniştească pe români: cât va dura perioada dificilă

Vremea

București
acum

23°
mar.

23°/38°
mie.

18°/35°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

24°
mar.

24°/40°
mie.

18°/32°
joi

16°/24°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/31°
mie.

22°/27°
joi

17°/28°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

17°/36°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
vin.

13°/16°
Timisoara
acum

17°
mar.

10°/34°
mie.

14°/21°
joi

11°/20°
vin.

14°/24°