Sistemul electoral uninominal folosit în România dă naştere şi unor situaţii în care câştigătorul pierde tot, iar cei de pe locurile codaşe ajung în Parlament. Acest lucru este posibil doar în colegiile în care câştigătorul nu reuşeşte să obţină peste 50% plus 1 din voturile cetăţenilor. Astfel, 26 de noi parlamentari şi-au câştigat mandatele prin redistribuire, chiar dacă au ieşit pe locul trei sau patru în colegiile în care au candidat.
Cei mai mulţi dintre ei provin din PPDD, pentru că la nivel naţional partidul lui Dan Diaconescu a scos un scor foarte bun (în jur de 14%), iar regula proporţionalităţii a trebuit respectată - numărul de mandate trebuie să ţină cont şi de procentul obţinut de partide la urne. ARD, alianţa electorală formată de PDL, a beneficiat şi ea din plin de această regulă.
Parlamentarul care deţine însă recordul la această anomalie a sistemului electoral românesc provine din UDMR. El a obţinut un mandat de deputat cu doar 1.063 de voturi şi a intrat în Parlament de pe locul patru în clasamentul final al colegiului în care a candidat. Este vorba despre Zsolt Molnar, care a ieşit câştigător din colegiul 2 Deputaţi, din Timiş.
Molnar este un tânăr consilier al europarlamentarului UDMR Sogor Csaba şi deţine funcţia de şef de cabinet al acestuia, la Cluj.
Grupul PPDD: de la un consilier al Casei Regale la un milionar cu trei falimente la activ
Candidaţii PPDD au profitat din plin de acest sistem şi au câştigat mandate de pe locul trei în colegiile unde au candidat.
George Cornel Comşa, deputat PPDD de Alba
În Alba, fostul consilier al lui Radu Duda şi al Casei Regale, George Cornel Comşa, a ajuns deputat PPDD de pe locul trei. Comşa a absolvit ştiinţe politice, este preşedintele PPDD Alba şi susţine că firma sa de consultanţă politică a lucrat cu Sorin Oprescu, Crin Antonescu şi Dinu Patriciu. Conf