Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serviciul Teritorial Craiova au emis, începând de miercuri seară, zece ordonanţe de reţinere în dosarul grupului infracţional organizat coordonat de comisarul-şef Laurenţiu Ilie Lazăr, ofiţer în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Olt.
Potrivit unor surse judiciare, printre cei zece reţinuţi s-ar afla mai mulţi ofiţeri de poliţie din Olt, inclusiv comisarul-şef Lazăr, dar şi câţiva angajaţi ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Olt - printre care Ion Florin Bâlteanu, directorul executiv adjunct al DGFP Olt, şi Ion Encescu, şeful Administraţiei Finanţelor Publice pentru Contribuabilii Mijlocii (AFPCM) Olt.
Anchetatorii au propus arestarea preventivă a celor zece, propunerea de arestare urmând să fie judecată de Curtea de Apel Craiova. Faţă de alte trei persoane, procurorii au dispus măsura obligării de a nu părăsi ţara.
Reamintim că, potrivit unui comunicat al DIICOT, din gruparea infracţională coordonată de comisarul-şef Laurenţiu Ilie Lazăr mai făceau parte încă trei ofiţeri de la Investigarea Fraudelor: inspectorii principali Ciprian Gheorghiceanu şi Liviu Voiculescu, precum şi comisarul-şef Constantin Nedeloiu, fost şef al Serviciului Investigarea Fraudelor de la IPJ Olt. Potrivit procurorilor, una dintre îndeletnicirile grupului viza „strângerea cu uşa“ a patronilor mai multor firme din Olt, cu scopul de a-i „convinge“ să încheie contracte de protecţie şi pază cu firma de specialitate administrată de soţia liderului grupării. Dosarul vizează şi o serie de rambursări de TVA aprobate ilegal de angajaţii Direcţiei Generale a Finanţelor Publice (DGFP) Olt.
Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) – Serv