Ion Predescu, unul dintre cei nouă judecători ai Curţii Constituţionale, a afirmat joi seara că declaraţia sa preluată de presă, potrivit căreia redistribuirea candidaţilor ar fi neconstituţională, a fost o "inepţie" şi a adăugat că validarea constituţionalităţii alegerilor este de competenţa Biroului Electoral Central.
“M-a sunat o persoană, un bărbat al cărui nume nu l-am reţinut. M-a întrebat despre comunicatul care a apărut din partea CCR. Am răspuns că nu ştiu dacă a apărut comunicatul şi nici ce cuprins are. Eu nu am fost de faţă. Am avut alte treburi şi nu am avut cunoştinţă de comunicat”, a explicat Predescu.
“Apoi am continuat, explicându-i punctul meu de vedere din perioada în care am fost senator, ca preşedinte al comisiei juridice din Senat”, a precizat Predescu şi a adăugat că “acestea au fost explicaţii, nu îmi amintesc dacă am făcut sau nu opinie separată atunci”.
Declaraţia sa, susţine acesta, a fost preluată din contextul unor “discuţii în legătură cu reprezentarea electorală”.
“Competenţa validării alegerilor nu o am eu. Validarea constituţionalităţii alegerilor este competenţa BEC. Trebuie să fie limpede. Acel tânăr a divulgat inepţii, a minţit cu neruşinare”, a încheiat judecătorul CCR.
Anterior, Ion Predescu declarase că redistribuirea candidaţilor ar putea fi neconstituţională.