Preşedintele Forţei Civice, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, vineri, că UDMR trebuie să-şi asume orice consecinţe în cazul participării, ca membru al PPE, la guvernare alături de USL, pentru că ar arunca “un semn de întrebare asupra legitimităţii ideologice”.
Întrebat, într-o conferinţă de presă la PDL Arad, cum comentează eventuala participare a UDMR la guvernare alături de USL, având în vedere că Uniunea este membră a PPE, Ungureanu a răspuns că "este o decizie asupra căreia UDMR va trebui să-şi asume orice consecinţe", transmite corespondentul MEDIAFAX.
“În ceea ce priveşte intrarea UDMR la guvernare, este o decizie asupra căreia UDMR va trebui să-şi asume orice consecinţe. Ideea intrării unui partid membru al PPE la guvernare aruncă un semn de întrebare asupra legitimităţii ideologice şi asupra legitimităţii de reprezentare", a spus preşedintele Forţei Civice.
Liderii USL şi UDMR au avut o întâlnire, miercuri seară, la Palatul Parlamentului.
Secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că negocierile dintre USL şi UDMR nu s-au întrerupt, el arătând că următoarea întrevedere va avea loc la începutul săptămânii viitoare.
UDMR va fi cooptată la guvernare alături de USL, urmând a se stabili dacă Uniunea va participa la nivel de ministru sau doar de secretari de stat, au declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, surse participante la prima discuţie dintre liderii USL şi UDMR desfăşurată la Palatul Parlamentului.
Conform surselor USL citate, nivelul participării UDMR la guvernare urmează să fie discutat.
Vicepreşedintele politic al UDMR, Laszlo Borbely, afirma că sâmbătă CRU nu va lua o decizie privind intrarea la guvernare a Uniunii, ci eventual va da mandat conducerii formaţiunii pentru discuţii în acest sens, precizând că "sunt şi voci din UDMR" care spun că nu ar fi bine să intre la guvernare