Conform dicţionarului regionalizarea înseamnă “împărțirea în regiuni sau districte administrative: a aranja regional”. Regionalizarea este adesea confundată cu regionalismul şi este considerată de unii ca fiind o ameninţare la adresa statutului naţional. Regionalizarea nu este o ameninţare la unitatea teritorială a României. Adepţii procesului de descentralizare nu doresc să dezintegreze ţara ca stat ci urmăresc să-i îmbunătăţească performanţele economice printr-o guvernare de tipul multi-nivel.

Regionalism v.s. Regionalizare

« Regionalismul reprezintă conştientizarea intereselor comune (regiunea fiind percepută ca un teritoriu considerat omogen de către oamenii care îl locuiesc) şi în acelaşi timp aspiraţia de a participa la gestiunea acestor interese ». Cu alte cuvinte o comunitate care se consideră capabilă să rezolve problemele locale în detrimentul statului, considerat prea îndepărtat şi prea mare. « Regionalizarea are ca punct de plecare dezechilibrele regionale sau conştientizarea acestora…statul poate astfel recunoaşte o identitate regională (regiunea fiind de data aceasta ca un teritoriu considerat omogen de către stat) şi poate lua măsurile necesare pentru ca regiunile să participe la gestionarea afacerilor proprii ».

Regionalismul e privit de mulţi ca un termen cu dublu sens : „o mişcare de sus în jos (regionalizarea), iar mişcarea de jos în sus (regionalismul).” Ambele sunt concepte ce descriu mişcări în plan regional, interacţionând reciproc. Cu toate acestea există o diferenţă : „regionalismul ca termen întâlnit în discursul politicienilor, care poate duce la federalizare (un ansamblul teritorial cu o istorie şi cultură comună ce poate dobândi competenţe pentru politicile publice)” şi regionalizarea care este „o acţiune administrativă ce vizează crearea unor spaţii de cooperare şi defineşte noi unităţi administrativ-teritoriale.” @N_