Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei angajate de la Primăria Cajvana, ţepuite copilăreşte prin SMS

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 14 decembrie 2012 ·

Trei femei angajate la Primăria oraşului Cajvana, pe posturile de contabil, asistent social şi secretar, au fost înşelate de un necunoscut care le-a trimis mesaje SMS în care le anunţa că au posibilitatea de a beneficia de o ofertă avantajosă de minute de telefonie în reţeaua Orange.

Înşelăciunea s-a petrecut în cursul zilei de marţi, însă cele trei păgubite au sesizat Poliţia oraşului Cajvana abia a doua zi, în jurul orei 10.00, când au realizat ce s-a întâmplat.

Anuţa Moroşan, în vârstă de 45 de ani, Adriana Davidoaia, de 36 de ani şi Matroana Iacoban, în vârstă de 55 de ani, au primit pe rând mesajele SMS şi apoi au fost contactate de un individ care le-a explicat că pot beneficia de o ofertă foarte avantajoasă de minute numai după ce dictează prin telefon mai multe coduri de reîncărcare. Cele trei au transmis fiecare mai multe coduri de reîncărcăre a câte 20,8 euro, fără ca nimeni din primărie să-şi dea seama că ceva nu este în regulă.

Două dintre păgubite au precizat că au efectuat câte trei reîncărcări, în timp ce una nu a putut preciza exact valoarea prejudiciului.

Poliţiştii au deschis o anchetă şi au întocmit dosar penal pentru infracţiunea de înşelăciune, înregistrat deocamdată cu autori necunoscuţi.

Ţepe de acest gen s-au înregistrat de foarte multe ori în judeţ, de fiecare dată poliţia făcând apel la oameni să nu dea curs solicitărilor şi anunţurilor privind pseudocâştiguri venite prin telefon şi subliniind că aceste coduri de reîncărcare nu trebuie dezvăluite sub nici o formă nimănui. În puţinele situaţii în care autorii înşelăciunilor prin telefon au fost prinşi a fost vorba de deţinuţi din penitenciare, unii cu pedepse foarte grele, de la care, de regulă, prejudiciile nu mai pot fi recuperate.

Trei femei angajate la Primăria oraşului Cajvana, pe posturile de contabil, asistent social şi secretar, au fost înşelate de

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anunțul lui Călin Georgescu că va interzice rețeaua Soros în România, preluat de Elon Musk, pe X: „Știm cine sunt, e foarte clar”

Adevarul acum 2 ore
Șeful Comisiei pentru eficienţă guvernamentală din SUA (DOGE), miliardarul Elon Musk, a făcut o postare despre situația politică din România, pe rețeaua de socializare X, care-i aparține.

De ce se întâlnește președintele Ilie Bolojan cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România

Ziare.com acum 2 ore
Președintele interimar, Ilie Bolojan, va avea marți prima sa întâlnire oficială cu șefii misiunilor diplomatice acreditați în România, de la preluarea mandatului. Evenimentul anual, dedicat dialogului dintre președinte și reprezentanții corpului dip

Horoscop pentru marti, 18 februarie 2025. Previziuni astrale pentru fiecare zodie în parte

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Discutiile legate de bani te pot pune pe gânduri. Poate fi vorba, fie despre plăți comune cu partenerul de viata sau rudele, fie despre chestiuni profesionale care implica a cheltui tu ceva bani. Bine este sa stai deoparte, in liniste, sa-ti

UPDATE 2 - Incident aviatic pe aeroportul din Toronto. O aeronavă cu 80 de oameni la bord s-a răsturnat pe spate la aterizare. 18 pasageri răniţi au fost transportaţi la spitale locale, potrivit şefului pompierilor - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Echipele de urgenţă au intervenit luni după-amiază pe Aeroportul Pearson din Toronto după un accident aviatic în care a fost a implicat un avion Delta Airlines care decolase de pe aeroportul internaţional din Minneapolis, SUA, şi transporta câteva z

Circulație în condiţii de iarnă în 10 judeţe aflate sub cod galben de ninsori. Depuneri de zăpadă inclusiv pe autostrăzile A0, A1, A2 și A3

HotNews acum 2 ore
Circulația se desfășoară marți dimineață în condiții de iarnă pe drumurile din cele 10 județe pentru care a fost emis cod galben de ninsori, respectiv Argeș, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Ilfov (și municipiul București), Prahova

Vreme neobișnuit de rece la finalul lunii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 2 ore
Contrast termic puternic în următoarea lună. După două săptămâni cu temperaturi mult sub normal și ger în special în sud, vremea se va schimba radical în martie, când termometrele vor urca peste valorile obișnuite ale perioadei în toată țara. Meteor

POLITICO: Papa Francisc, simţind că este aproape de moarte, ia măsuri pentru a-şi proteja moştenirea. Succesiunea sa va fi probabil foarte politizată având în vedere ciocnirea cu vicepreşedintele catolic al SUA, JD Vance

News.ro acum 5 ore
Papa Francisc este foarte îngrijorat de starea sa de sănătate după ce a fost spitalizat cu bronşită severă şi se grăbeşte să rezolve problemele rămase nerezolvate înainte de lupta pentru succesiunea sa, care va fi probabil foarte politizată, în spec

Israelul menţine unele trupe în sudul Libanului, sfidând termenul de retragere

News.ro acum 4 ore
Armata israeliană menţine trupe în cinci posturi din sudul Libanului, în ciuda termenului limită de retragere de marţi şi a avertismentelor Hezbollah potrivit cărora Israelul încalcă un acord de încetare a focului, potrivit CNN. Forţele de Apărare a

SUA vor să-i facă pe plac lui Putin, iar capacitatea de apărare a europenilor este „slabă”, afirmă Volodimir Zelenski într-un interviu

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a deplâns faptul că Statele Unite, care doresc să deschidă discuţii cu Rusia, vor să îi facă „pe plac lui Putin” şi a descris capacitatea de apărare a Europei ca fiind „slabă”, într-un interviu difuzat luni

SUA şi Rusia se întâlnesc în Arabia Saudită pentru negocieri despre Ucraina, fără prezenţa Kievului

Mediafax acum 2 ore
Din partea Rusiei participă ministrul de externe Sergei Lavrov şi consilierul prezidenţial Yuri Ushakov, în timp ce delegaţia americană este condusă de secretarul de stat Marco Rubio, consilierul pentru securitate naţională Mike Waltz şi emisarul pe

Vremea

București
acum

-4°
mar.

-4°/-1°
mie.

-10°/-0°
joi

-13°/-1°
vin.

-11°/-1°
Iasi
acum

-5°
mar.

-5°/1°
mie.

-5°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-5°/-0°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/3°
mie.

-0°/2°
joi

-2°/2°
vin.

-2°/0°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mar.

-4°/-0°
mie.

-6°/1°
joi

-5°/1°
vin.

-5°/2°
Timisoara
acum

-2°
mar.

-3°/2°
mie.

-4°/3°
joi

-3°/4°
vin.

-3°/4°