Mai multe controale ale Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor Tulcea au vizat verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea anvelopelor noi, fabricate după 1 iulie 2012.
În cursul acţiunilor de control s-au evidenţiat o serie de abateri atât în informarea consumatorilor, cât şi în lipsa traducerii în limba română a informaţiilor de pe ambalaje şi nerespectarea prevederilor legale în cazul promoţiilor. De asemenea, s-au constat mai multe abateri în ceea ce priveşte respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.222/2009 privind etichetarea pneurilor, cum ar fi lipsa pe bandă de rulare a autocolantului cu o etichetă indicând clasa de eficienţă a consumului de combustibi, clasa de zgomot exterior de rulare şi valoarea măsurată a acestuia, precum şi clasa de aderenţă pe teren umed.
„Rugăm consumatorii să țină cont de etichetarea anvelopelor noi fabricate după 1 iulie 2012. Astfel, cauciucurile trebuie să aibă lipit un autocolant cu o etichetă indicând clasa de eficienţă a consumului de combustibil, clasa de zgomot exterior de rulare şi valoarea măsurată a acestuia, precum şi, clasa de aderenţă pe teren umed. De asemenea, trebuie să ţinem cont şi de caracteristicile de iarnă inscripţionate cu litere pe peretele lateral (flancul) al anvelopei (simbolul de iarna ‘M+S’ sau ‘M.S’ sau ‘M&S’)”, se precizează în comunicatul ANPC.
Sfaturi pentru consumatori
Potrivit ANPC, în cazul în care anvelopele sunt fabricate după 1 iulie 2012, producătorul are obligația să pună pe banda de rulare a anvelopei un autocolant cu o etichetă indicând clasa de eficienţă a consumului de combustibil, clasa de zgomot exterior de rulare și valoarea măsurată a acestuia, precum și, clasa de aderență pe teren umed; distribuitorul trebuie să pună la dispoziție cumpărătorului un „autocolant” – eticheta indicând clasa de eficienţă a consumului de combustibi