Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nelu Iordache, urmărit penal de DNA în trei dosare, rămâne în arest

Publicat in Antena 3, vineri 14 decembrie 2012 ·

Omul de afaceri Nelu Iordache rămâne în spatele gratiilor, a decis definitiv, vineri, Curtea de Apel Bucureşti, care i-a respins recursul faţă de hotărârea Tribunalului Capitalei de emitere pe numele său a unui mandat de arestare preventivă pentru fapte de corupţie.

La termenul de vineri al procesului, apărarea lui Iordache a arătat că, în opinia sa, acesta este nevinovat şi că, dacă ar fi lăsat în libertate, nu ar mai putea derula operaţiuni comerciale, întrucât firma sa, Romstrade, se află în procedură de insolvenţă.

În acest context, procurorul anticorupţie al şedinţei le-a spus judecătorilor Curţii că omul de afaceri prezintă un grad ridicat de pericol, anunţând că el este cercetat penal în alte trei dosare de către Direcţia Naţională Anticorupţie.

Potrivit magistratului anticorupţie, Nelu Iordache ar fi cercetat într-un dosar în care omul de afaceri a luat bani pentru lucrările privind drumul Alexandria - Craiova, iar într-un altul pentru lucrările de pe centura Bistriţei.

Procurorul anticorupţie a arătat că în al treilea dosar, în care este cercetat, omul de afaceri este chiar denunţătorul. Concret, a explicat procurorul după momentul arestării Iordache s-a hotărât să vorbească şi l-a denunţat pe un funcţionar din Ministerul Transporturilor despre care a spus că i-a dat 33.000 de lei pentru ca acesta să faciliteze urgentarea încasării unor fonduri ce-i fuseseră aprobate omului de afaceri.

Potrivit procurorului DNA, deşi a făcut denunţ împotriva angajatului de la CNADNR-MT, procurorii anticorupţie au început cercetările penale şi în cazul omului de afaceri în acest ultim caz.

Judecătorii Curţii de Apel Bucureşti au respins recursul lui Iordache, astfel că acesta va fi cercetat în continuare în stare de arest.

Omul de afaceri Nelu Iordache rămâne în spatele gratiilor, a decis definitiv

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum 4 ore
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Un tren care circula de la Praga la Budapesta s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia: cel puţin şase morţi şi cinci răniţi

Mediafax acum 13 minute
Cel puţin şase persoane au fost ucise şi alte cinci rănite după ce un tren de pasageri şi un autobuz s-au ciocnit la o trecere la nivel cu calea ferată din sudul Slovaciei, relatează The Guardian. Accidentul a avut loc imediat după ora 17:00 în apro

CNN: Opt lucruri de urmărit în dezbaterea dintre Biden şi Trump

News.ro acum o ora
Preşedintele Joe Biden şi predecesorul său, Donald Trump, se vor întâlni joi seară pentru prima dezbatere înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024, un eveniment ce va consemna o premieră: este pentru prima oară când un preşedinte şi un fost preşed

Prognoza meteo pentru Constanța, vineri, 28 iunie 2024

Ziua Constanta acum 3 ore
Mâine, 28 iunie 2024, în municipiul Constanța, soarele strălucește intens, oferind condiții meteo ideale pentru activități în aer liber. Temperatura este de aproximativ 28°C (82°F), cu o umiditate relativ scăzută de 49%. Vântul suflă cu o viteză de

Hotărârea de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe agenda şedinţei de Guvern de vineri

News.ro acum 3 ore
Guvernul a transmis, joi seară, agenda şedinţei de Guvern de vineri, iar proiectul de Hotărâre de Guvern pentru stabilirea datei alegerilor prezidenţiale nu se află pe ordinea de zi. PSD şi PNL nu s-au înţeles pe această temă şi s-au atacat reciproc

Nicuşor Dan: Îmi doresc ca PNL să facă parte din majoritatea din Consiliul General / Primarul general va începe negocierile după ”o clarificare la nivel naţional a partidelor”

News.ro acum 3 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă, joi seară, că în viitorul mandat îşi doreşte ca PNL să facă parte din majoritatea care se va constitui în cadrul Consiiliului General. El a precizat că nu a început discuţiile cu partidele care au

O vacă a ajuns pe Autostrada A3 şi a fost lovită de două maşini; un autoturism s-a răsturnat

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul rutier a avut loc în comuna Gherghiţa, pe Autostrada A3. Din primele informaţii, o bovină a ieşit pe carosabil, fiind acroşată de două autoturisme. Una dintre maşini s-a răsturnat pe plafon. La sosirea echipajel

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Studentul care a încercat să-și incendieze profesorul, reținut 24 de ore. Cap de acuzare: tentativă de omor VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Studentul din Constanţa care şi-a incendiat profesorul, joi, 27 iunie, nemulţumit fiind de nota pe care acesta i-a dat-o la un examen, a fost reţinut pentru tentativă de omor. El va fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare prevent

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum 4 ore
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Vremea

București
acum

21°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
lun.

21°/37°
Iasi
acum

22°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
lun.

19°/35°
Constanta
acum

17°
vin.

17°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
lun.

20°/32°
Timisoara
acum

21°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°