Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un vasluian, câstigãtor al trofeului “Drepturile Copilului” 2012

Publicat in Vremea Noua, sâmbătă 15 decembrie 2012 ·

Trofeul si Premiul “Drepturile Copilului” pentru categoria „profesionist din cadrul institutiilor si autoritãtilor publice” a fost cîstigat, în acest an, de Ionel Armeanu Stefãnicã, directorul DGASPC Vaslui. Vasluianul câstigãtor al celui mai prestigios premiu acordat de o fundatie umanitarã a avut ca si concurenti persoane mult mai cunoscute, cum ar fi Neculai Ontanu, primarul sectorului 2, Bucuresti, ori Emilian Valentin Frâncu, primarul municipiului Râmnicu Vâlcea. Anul trecut, DGASPC Vaslui a fost doar nominalizatã pentru acordarea acestui premiu, fapt care a constituit, la momentul respectiv, o premierã pentru serviciile de asistentã socialã din judetul Vaslui.

CÂSTIGÃTOR Pentru al doilea an consecutiv, Federatia Organizatiilor Neguvernamentale pentru Copil (FONPC) a organizat Gala de Decernare a Premiilor „Drepturile Copilului”, ocazie cu care s-au acordat 5 premii unor persoane care au militat pentru Drepturile Copilului, care au luptat pentru respectarea acestora si au contribuit la schimbarea vietii copiilor, pentru urmãtoarele categorii: un profesionist din cadrul ONG, un profesionist din cadrul institutiilor/autoritãtilor publice locale/centrale, un jurnalist, un VIP (personalitate publicã), Premiul “Janusz Korczak”, un tânãr debutant, Premiul „Dr. Alexandra Zugrãvescu”. Premiul Drepturilor Copilului este o formã de recunoastere publicã a importantei si a valorii rezultatelor activitãtilor derulate de cãtre cîstigãtori prin oferirea atât a unui trofeu „Drepturile Copilului” cât si a unui premiu. Evenimentul a avut loc la data de 12 decembrie 2012 la ArCuB-Centrul de Proiecte Culturale al Primãriei Municipiului Bucuresti si a adunat numeroase persoane publice care s-au implicat în proiecte derulate în domeniul protectiei copilului si servicii publice pentru copii – Reprezentanta UNICEF în România, Ambasada Frantei, Ambasada Elvetiei, Ambasada Cana

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum 18 minute
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum 33 minute
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum o ora
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum o ora
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

26°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°