Preşedintele Forţei Civice, fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, a declarat, vineri, că formaţiunea pe care o conduce va prezenta "în scurt timp" propuneri pentru candidatura la Preşedinţie şi pentru funcţia de şef al Guvernului, afirmând că FC are dreptul şi obligaţia de a face acest lucru.
Într-o conferinţă de presă susţinută la sediul PDL Arad, preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, a spus că schimbarea statulului acestui partid într-unul parlamentar ar înseamna foarte mult, chiar dacă a obţinut doar patru mandate.
“Forţa Civică, pentru un partid tânăr care şi-a recompus existenţa începând din septembrie, are patru parlamentari, iar schimbarea statutului în partid parlamentar înseamnă foarte mult. Obiectivul Forţei Civice a fost astfel atins”, a spus Ungureanu.
El a declarat că "în scurt timp" FC va aduce propuneri pentru preşedinţia României şi funcţia de premier.
Întrebat de corespondentul MEDIAFAX în ce context va face aceste propuneri, Ungureanu a răspuns: “Noi considerăm că în momentul în care, ca partid parlamentar, putem propune proiecte legislative capabile să contureze un proiect mare de guvernare în care Forţa Civică să participe, avem dreptul şi obligaţia politică, totodată, de a veni cu o propunere pentru candidatura la funcţia supremă în stat, cea de preşedinte, şi pentru funcţia de şef al executivului”.
Întrebat în cât timp ar urma să fie făcute publice aceste nume, Ungureanu a spus că până la începutul anului viitor.
Ungureanu a candidat pentru un mandat de senator în colegiul din municipiul Arad, obţinând mandatul la redistribuiri.
Preşedintele Forţei Civice a lipsit, vineri, de la înmânarea certificatelor de parlamentari, care a avut loc la Prefectura Arad, pentru că se afla într-o vizită în Ungaria şi a ajuns după eveniment, ridicând ulterior certificatul.
Conducerea Forţei Civic