Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stolojan: Trebuie să o luăm de la capăt. Înainte de a arunca piatra, să vedem fiecare ce am făcut

Publicat in Gandul, vineri 14 decembrie 2012 ·

Eurodeputatul PDL Theodor Stolojan consideră că PDL trebuie să o ia de la capăt, dar că înainte de "a arunca cu pietre", fiecare democrat-liberal trebuie să se gândească ce a făcut pentru partid, el arătând şi că problema PDL este că nu învaţă din istorie: funcţia de prim-ministru nu se cedează.

"Înfrângerea este înfrângere, din orice unghi ai privi-o. Deci, nu ai prea multe de spus. Dezamăgirea evident că este mare, iar şedinţa de astăzi este exact o şedinţă pentru a putea discuta foarte deschis ceea ce s-a întâmplat şi, evident, ceea ce-i mai important, de a stabili ce avem de făcut pentru perioada care urmează. Practic, trebuie s-o luăm de la capăt", a declarat Stolojan vineri la RFI.

Eurodeputatul PDL precizează că "Statutul prevede după fiecare alegeri parlamentare o serie întreagă de acţiuni: alegeri la nivelul organizaţiilor partidului, mergând până la conducerea partidului".

"Dar, încă o dată, mai important este de a înţelege exact ceea ce s-a întâmplat de fapt, unde lucrurile n-au mers şi unde trebuie acţionat pentru a reveni. Există foarte limpede prevederea de a ajunge la alegeri în partid după ce au loc alegerile parlamentare", a adăugat el.

Stolojan le cere colegilor din PDL "să nu arunce piatra" înainte de a analiza "corect" dacă au făcut tot ce puteau pentru partid: "Înainte de a ridica piatra, fiecare dintre noi, dar absolut fiecare dintre noi, membrii PDL, trebuie să ne punem în mod corect întrebarea dacă am făcut ceea ce puteam pentru ca partidul să obţină un rezultat mai bun. Când vom răspunde corect la această întrebare, sigur că pe urmă putem ridica şi pietrele de pe drum, pentru a arunca unii în alţii".

Întrebat dacă eşecul de la alegeri presupune o responsabilitate colectivă, Theodor Stolojan a răspuns: "Este o responsabilitate colectivă, dar evident că există şi responsabili individuali, pentru că, până la u

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului la victoria lui Călin Georgescu în primul tur al alegerilor prezidențiale din România

HotNews acum 11 minute
Kremlinul a reacționat cu precauție la rezultatele alegerilor prezidențiale din România, potrivit Reuters. Duminică noapte, agenția de presă publică Ria Novosti îl cataloga pe Călin Georgescu drept „un candidat aliniat Rusiei”. Administrația prezide

Lucian Romașcanu, prima reacție în rândul liderilor PSD: ”Trăim sfârșitul istoriei”

G4Media acum 25 minute
Fostul ministru PSD al Culturii și purtător de cuvânt al partidului a declarat, luni dimineață, aproape de ora 11:00, cu puțin timp înainte de declarațiile anunțate în tabăra social-democrată: ”Trăim sfârșitul istoriei, așa cum o știam și cum ne-o i

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum 3 ore
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat

Mediafax acum o ora
Adrian Cozma spune că este convins că Partidul Naţional Liberal „trebuie să obţină un scor bun, dincolo de scorul care a fost obţinut” la alegerile parlamentare din 1 decembrie. Totuşi, Nicolae Ciucă, prezidenţiabilul susţţinut de PNL, s-a clasat pe

Politica monetară a BCE nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, spune economistul şef al BCE

HotNews acum o ora
Chiar dacă va mai dura o perioadă până când inflaţia în zona euro va reveni, sustenabil, la ţinta de 2%, politica monetară a Băncii Centrale Europene (BCE) nu ar trebui să rămână restrictivă prea mult, în caz contrar ritmul de creştere a preţurilor

O femeie este ucisă la fiecare zece minute pe glob. Ce alte date alarmante arată ultimul raport al ONU

Adevarul acum 20 minute
Cel puțin 85.000 de femei şi fete au fost ucise intenționat în 2023, majoritatea de către rude, potrivit ONU, scrie AFP. Raportul mai arată și că la fiecare zece minute, o femeie este ucisă.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Cozma (PNL): Trebuie să existe onoare şi demnitate şi în afara campaniei electorale/ Alianţa cu PSD ne-a costat scump. Astăzi am plătit pentru ea/ Primul mandat al lui Klaus Iohannis ne-a ajutat, al doilea ne-a îngropat

News.ro acum o ora
Deputatul Adrian Cozma, liderul PNL Satu Mare, a declarat, luni, că discuţia nu este acum despre cine ar trebui să plece de la conducerea partidului, dar ”trebuie să existe onoare şi în afara campaniei electorale şi demnitate, este clar acest lucru,

Cine este Cosmin, fiul lui Călin Georgescu? Tânărul este bun prieten cu Novak Djokovic

Cancan acum 41 minute
Pe măsură ce scena politică din România devine din ce în ce mai efervescentă, numele lui Călin Georgescu, candidat independent la alegerile prezidențiale, continuă să surprindă prin ascensiunea sa fulminantă. Clasat pe locul 1 în alegerile prezidenț

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 3 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 9 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

3°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/4°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/8°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°