Moşul a venit azi la Câmpia Turzii, sute de copii luându-l cu asalt, pentru a-şi primi cadoul aflat într-o punguţă, oferită chiar de Moş. Dincolo de îmbulzeala de la cadouri, interpretarea muzicală a tinerilor localnici aproape a trecut neobservată şi apreciată aşa cum trebuie.
Pe de altă parte, "Orăşelul Copiilor" n-a prea reprezentat titulatura acordată, două-trei obiecte de decor nefiind suficiente pentru a intitula zona "Orăşelul Copiilor".
După apariţia Moşului, pe terasa Palatului Cultural din localitate a continuat spectacolul "În dar, cu har", la care şi-au dat concursul soliştii Adriana Trif, Adnana, Silvia Dumitrescu, Florin Mureşan, Oana Sârbu, Violeta Deminescu, grupul folcloric Izvoraşul din Călan şi clubul de canto "Bella Musica". Spectacolul a debutat cu reprezentaţia dată de Fanfara Promenada, însă frigul prea pătrunzător şi varianta unei audiţii în aer liber nu i-a prea încântat pe ascultători, care încet-încet au dispărut din faţa scenei ad-hoc.
Din păcate...
Moşul a venit azi la Câmpia Turzii, sute de copii luându-l cu asalt, pentru a-şi primi cadoul aflat într-o punguţă, oferită chiar de Moş. Dincolo de îmbulzeala de la cadouri, interpretarea muzicală a tinerilor localnici aproape a trecut neobservată şi apreciată aşa cum trebuie.
Pe de altă parte, "Orăşelul Copiilor" n-a prea reprezentat titulatura acordată, două-trei obiecte de decor nefiind suficiente pentru a intitula zona "Orăşelul Copiilor".
După apariţia Moşului, pe terasa Palatului Cultural din localitate a continuat spectacolul "În dar, cu har", la care şi-au dat concursul soliştii Adriana Trif, Adnana, Silvia Dumitrescu, Florin Mureşan, Oana Sârbu, Violeta Deminescu, grupul folcloric Izvoraşul din Călan şi clubul de canto "Bella Musica". Spectacolul a debutat cu reprezentaţia dată de Fanfara Promenada, însă frigul prea pătrunzăt