Preşedintele Traian Băsescu a declarat vineri, referindu-se la mecanismul unic de supraveghere a băncilor la nivelul UE, că băncile mari din România vor fi supravegheate direct de către Banca Centrală Europeană, dar şi de către BNR, în timp ce băncile mici vor fi supravegheate doar de BNR.
"În ce mă priveşte, înţeleg că vor fi bănci mari, bănci sistemice care vor fi în directa supraveghere a Băncii Centrale Europene (BCE), a secţiunii independente din BCE destinată supravegherii, care va avea propria ei conducere. Nu se va amesteca conducerea BCE în sistemul de supraveghere, dar va fi parte a BCE acest sistem. Deci BCE va supraveghea direct marile bănci, băncile care pot prezenta riscuri sistemice - se poate prăbuşi sistemul bancar european dacă o mare bancă intră în dificultate şi nu e ajutată la timp - şi băncile mai mici, care nu au calitatea de bănci sistemice, care, am înţeles eu, vor fi supraveghetate de autoritatea naţională de supraveghere", a precizat preşedintele Traian Băsescu.
El a precizat că, în cazul României, băncile care vor fi constatate a face parte din rândul băncilor majore vor fi supravegheate direct de BCE , iar cele mai mici vor fi supravegheate direct de BNR, ceea ce nu înseamnă că cele mai mari nu vor fi şi ele supravegheate şi de BNR.
Preşedintele Traian Băsescu a precizat că unul dintre obiectivele majore pe care Consiliul European le-a avut în vedere promovând sistemul unic de supraveghere priveşte ruperea „cercului vicios” dintre bănci şi state.
„Până acum băncile făceau pocinoguri şi statul venea şi plătea. Acum se încearcă o detaşare a celor două entităţi, mai ales că în ultimii ani acest cerc vicios a generat costuri extraordinare pentru bugete, de exemplu Spania sau alte ţări care din cauza problemelor sistemului bancar a trebuit să împrumute sume uriaşe”, a spus Băsescu.
El a precizat că, în condiţ