Operă literară şi operă civică
Cronicarul a primit câteva cărţi scoase anul acesta de Fundaţia Academia Civică şi, mulţumind pentru darul preţios, ţine să semnaleze aceste lucrări care reprezintă contribuţii remarcabile la cunoaşterea unor momente din istoria noastă recentă. Pentru cititorii atenţi la documente privind devenirea noastră colectivă să notăm titlurile şi autorii: România sub regimul comunist de Dennis Deletant, Tortura pe înţelesul tuturor (memorii) de Florin Constantin Pavlovici, Prizonier în U.R.S.S. de Vasile Gh. Baghiu, Şcoala memoriei 2011 (volum colectiv), O zi de toamnă, cândva… de Romulus Rusan, Andreea Cârstea, Corina Cimpoieru, volum dedicat revoltei de la Braşov, din 15 noiembrie 1987. Aceste apariţii editoriale ne fac să ne gândim cu firească gratitudine la Fundaţia Academia Civică, o instituţie care depune eforturi deosebite pentru ca procesul de clarificare morală a societăţii româneşti să aibă loc. Totodată, nu trebuie să uităm meritele scriitorilor Ana Blandiana şi Romulus Rusan, autorii nu doar ai unei opere literare, ci, fapt extraordinar, şi ai unei opere civice atât de valoroase.
Cărţile anului
Revistele încep să publice bilanţurile de sfârşit de an. De pildă, LUCEAF|RUL DE DIMINEAŢ| (nr. 12, decembrie). Citind ancheta revistei bucureştene, intitulată Cărţile anului 2012, constatăm câteva lucruri: în primul rând, sfârşitul anului calendaristic nu coincide cu sfârşitul anului literar. Multe dintre apariţiile editoriale pe care criticii şi editurile mizează apar foarte târziu (de ce?, pentru ca lansările să se petreacă în timpul Târgului Gaudeamus, programat în această perioadă?...). De aceea, referirile la aceste volume se fac, regretabil, nu pe citite, ci pe auzite. Este cazul romanului Vieţile paralele de Florina Ilis. Din patru nominalizări, numai un răspuns, al Luminiţei Corneanu, reţine roma