Trofeul Arthur, cel mai important concurs de creaţie pentru literatură pentru copii şi tineret din România, şi-a desemnat câştigătorii. Au participat şaptezecişinouă de autori care au trimis texte nepublicate încă. Trofeul Arthur şi-a propus să premieze cele mai bune manuscrise de proză scurtă, de poezie şi cel mai bun roman. Pe lângă aceste secţiuni, câştigătorul Trofeului Arthur, indiferent de secţiunea la care participă, urmează să fie publicat la Editura Arthur, parte a Grupului Editorial Art.
Editura Arthur anunţă numele câştigătorilor:
1. Secţiunea Poezie: Călin-Andrei Mihăilescu,Poezoo. Ce fac animalele când le faci;
2. Secţiunea Proză scurtă: Laura Grünberg,Să creştem mici;
3. Secţiunea Roman: Daniela Kluz, Cele trei aventuri ale lui Alfie, şi Maria Ancuţa Milchiş, Club de vacanţă;
4. Marele Premiu: Florin Bican, Reciclopedia de poveşti cu rimă şi fără tâlc.
Câştigătorii concursului au fost anunţaţi la Târgul de Carte Gaudeamus Bucureşti, în prezenţa membrilor juriului (Florentina Sâmihăian, Mircea Vasilescu, Simona Popescu, Elisabeta Lăsconi şi Roxana Jeler) şi a autorilor (cu excepţia lui Călin-Andrei Mihăilescu şi a lui Florin Bican, care nu se aflau în ţară). La secţiunea Roman, juriul a desemnat două manuscrise câştigătoare, ambele fiind la fel de bune.
Gala Premiilor APLER (Asociaţia Publicaţiilor Literare şi Editurilor din România), ediţia a XIV-a, care a avut loc marţi, 11 decembrie 2012, în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române din Bucureşti şi-a acordat premiile cu sprijinul financiar al Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional.
Conform Regulamentului Premiilor APLER, juriul pentru acordarea premiilor anuale ale APLER, desemnat pentru doi ani, format din acad. Eugen Simion, prof.univ.dr.Silviu AngelescuşiMircia Dumitrescu, analizând propunerile făcute de către revistele