O echipă de cercetători a anunţat, recent, descoperirea unei noi specii de lemurian în pădurile din Borneo şi Filipine.
Deşi are o figură simpatică şi pare de-a dreptul inocent, acest mamifer are o muşcătură extrem de toxică, avertizează specialiştii.
Lemurianul a primit numele Nycticebus kayan şi se bucură de statului de specie distinctă de loris leneş.
Potrivit BBC Nature, oamenii de ştiinţă au cercetat vreme îndelungată caracteristicile indivizilor pentru a ajunge la concluzia că este vorba de o specie nouă.
Lemurianul nou-descoperit are o muşcătură toxică, iar acest lucru o face unică între primate. Potrivit specialiştilor, toxina eliberată este suficient de puternică pentru a provoca un şoc anafilactic fatal unui om.
Exemplarele acestei specii de lemurian sunt vânate pentru a fi vândute ca animale de companie. După ce sunt capturate, acestora li se scot dinţii iar apoi sunt vândute.
Din nefericire, scoaterea dinţilor le provoaca adeseori moartea, pentru că primatele nu se mai pot hrăni corespunzător.
Îndeosebi piaţa neagră asiatică are cereri şi oferte de lemurieni ca animale de companie.
Studiul asupra speciei a fost publicat în revista American Journal of Primatology. O echipă de cercetători a anunţat, recent, descoperirea unei noi specii de lemurian în pădurile din Borneo şi Filipine.
Deşi are o figură simpatică şi pare de-a dreptul inocent, acest mamifer are o muşcătură extrem de toxică, avertizează specialiştii.
Lemurianul a primit numele Nycticebus kayan şi se bucură de statului de specie distinctă de loris leneş.
Potrivit BBC Nature, oamenii de ştiinţă au cercetat vreme îndelungată caracteristicile indivizilor pentru a ajunge la concluzia că este vorba de o specie nouă.
Lemurianul nou-descoperit are o muşcătură