Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu: "Imediat ce se publică rezultatul alegerilor în Monitorul Oficial convoc Parlamentul. Mâ gândesc să îl convoc pe 19 decembrie"

Publicat in Gandul, vineri 14 decembrie 2012 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că se va gândi în avion, în drumul de întoarcere de la Bruxelles la Bucureşti, dacă va convoca noul Parlament pe 19 decembrie la orele 13. Totodată, a precizat că alegerile s-au desfăşurat normal, iar rezultatele nu a fost alterate de incidentele din campanie sau din ziua votului. "S-a anunţat? S-a publicat? Imediat ce se publică rezultatul alegerilor în Monitorul Oficial convoc Parlamentul, iar convocarea trebuie să ţină cont de un element esenţial: nu pot suprapune funcţionarea a două Parlamente. Actualul Parlament îşi încheie mandatul în data de 19, va rămâne să decid şi în avion la asta o să mă gândesc dacă voi convoca pentru 19 decembrie pentru ora 13. Vreau să fie cât mai apropiat pentru ca instituţiile rezultate din alegeri să poată fi rapid puse pe picioare", a spus Traian Băsescu la finalul conferinţei în care a prezentat concluziile Consiliului European de iarnă. În privinţa aderării la spaţiul Schengen, preşedintele Băsescu a precizat că în urma discuţiilor pe care le-a avut cu premierul Olandei şi cu cancelarul german Angela Merkel, la Consiliul JAI din luna martie se va discuta din nou despre România şi Bulgaria. "Ne-am obişnuit să spunem despre noi că suntem săracii Europei, dar la nivel european sărăcia este un fenomen în creştere, care nu se întâmplă doar în România. Este un fenomen generalizat. La noi salariile sunt foarte mici comparativ cu Grecia, dar un grec care are un salariu de 1000 de euro plăteşte 600 - 700 chirie, în România 90% suntem proprietari. De aceea când spunem de creşterea sărăciei, ea nu vizează strict România şi Bulgaria, cum ne-am obişnuit, ci vizează toate statele UE", a mai declarat Traian Băsescu.

Temele Consiliului European:

♦ Trebuie consolidată Uniunea economică şi monetară.

♦ Realizarea uniunii economice si monetare va fi un proces deschis pentru ţările din afara eur

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Coliziune între un autocar cu 20 de călători și o mașină la Hârlești, Bacău. A fost activat planul roșu de intervenție. Cinci persoane rănite

Ziare.com acum o ora
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bacău a activat, joi seara, 27 iunie, Planul Roşu de Intervenţie, ca urmare a coliziunii dintre un autocar şi un autoturism în localitatea Hârleşti. UPDATE 21.01 Cinci persoane, dintre care trei sunt in

Copil de un an mort după ce a fost lovit cu mașina de tatăl său. Bărbatul consumase băuturi alcoolice

Ziare.com acum o ora
Un copil de un an a murit, joi, 27 iunie, după ce a fost lovit de maşina condusă de tatăl său, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Botoşani, Delia Nenişcu. Potrivit sursei citate, accidentul a avut loc în curtea un

Președintele Bulgariei se retrage de la summitul NATO. Care este motivul

Adevarul acum o ora
Rumen Radev, președintele Bulgariei, a anunțat că nu va participa la summitul NATO programat să aibă loc la Washington între 9 și 11 iulie, potrivit unui comunicat emis joi, 27 iunie 2024, de biroul său de presă, citat de agenția DPA.

Scandal la Evaluarea Naţională: Subiectele la Matematică au fost făcute publice după o oră de la începerea examenului. De unde a plecat totul

Ziare.com acum o ora
Apariţia în spaţiul public a subiectelor probei de matematică a Evaluării Naţionale a dus la dechiderea joi, 27 iunie, de către Poliția din Gorj, a unui dosar de cercetare penală. Primele date arată că acestea au fost transmise de la un Centru de Ev

Cinci persoane au murit după ce un tren Eurocity s-a ciocnit cu un autobuz în Slovacia. Principala cale ferată care leagă Bratislava de Budapesta este închisă

News.ro acum o ora
Cinci persoane au fost ucise şi cel puţin cinci sunt rănite după ce un tren şi un autobuz s-au ciocnit joi în Slovacia, relatează SkyNews. Accidentul s-a petrecut în oraşul Nove Zamky din sudul ţării, la aproape 100 de km est de capitala Bratislava,

Focar de E.coli în Marea Britanie: cel puţin o persoană a murit din cauza unei variante periculoase a bacteriei

News.ro acum o ora
O epidemie de E. coli este în curs de desfăşurare în Marea Britanie, iar o persoană a murit, a anunţat joi Agenţia de Securitate Sanitară din Marea Britanie (UKHSA), numărul total de cazuri confirmate crescând la 275, relatează Reuters. UKHSA a decl

UE are nevoie de 500 de miliarde de euro în următorii 10 ani, avertizează Ursula von der Leyen. Pentru ce este necesară această sumă uriașă

Ziare.com acum 17 minute
Blocul comunitar va avea nevoie, în următorul deceniu, de circa 500 de miliarde de euro pentru industria de apărare, a estimat joi, 27 iunie, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în timpul summitului european, transmite agenţia EFE. E

Mesajul lui Iordănescu după calificarea României în optimile de finală la EURO 2024: „cea mai preţioasă răsplată pentru noi”

Mediafax acum 8 ore
Naţionala de fotbal a României se pregăteşte acum pentru un duel istoric, tricolorii fiind hotărâţi să dea totul pentru a-şi depăşi limitele şi a face mândri copiii României. Mesajul selecţionerului după calificarea României în optimile de finală la

Rovinieta poate fi cumpărată de șoferi și de pe Ghișeul.ro

Wall-Street.ro acum 6 ore
Persoanele fizice pot achiziţiona rovinieta începând de joi şi prin intermediul platformei Ghişeul.ro, informează Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), într-un comunicat de presă, relatează Agerpres. „Începând de astă

Curtea Supremă a SUA permite avorturile de urgenţă în Idaho, într-o decizie temporară ce este de mare interes în SUA

News.ro acum o ora
Curtea Supremă a Statelor Unite a decis joi să permită - deocamdată - efectuarea avorturilor în Idaho atunci când femeile însărcinate se confruntă cu urgenţe medicale, judecătorii dispensându-se de problema controversată fără a decide de fapt cazul

Vremea

București
acum

26°
joi

20°/34°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

25°
joi

18°/31°
vin.

19°/30°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

18°
joi

18°/25°
vin.

20°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

18°/30°
Timisoara
acum

24°
joi

19°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°