Dacă celelalte două figuri literare excepţionale din perioada veche, Dosoftei şi Budai-Deleanu, ajunşi amîndoi în puncte înalte ale ierarhiei sociale, fuseseră de origine mai degrabă modestă, prin Dimitrie Cantemir literatura română înregistrează primul şi unicul caz de mare „autor regal“, de scriitor avînd statura unor poeţiregi precum Dom Dinis al Portugaliei sau Alphonso El Sábio al Spaniei.

Chiar dacă s-a aflat în fruntea Moldovei doar pentru un an, Cantemir era fiu de Domn, a trăit toată viaţa ca un principe şi a avut pretenţii pe măsură. Acest domnitor al Moldovei s-a ilustrat încă din adolescenţă printr-un cosmopolitism funciar. Cea mai mare parte a vieţii şi-a petrecut-o în afara graniţelor ţării sale, dar n-a avut nicio clipă statutul nefericitului exilat Dosoftei, dimpotrivă: existenţa lui Dimitrie Cantemir a fost aceea a unui privilegiat al soartei. În adolescenţă şi tinereţe a dus la Constantinopol viaţa tînărului principe care absorbea cultura prin toţi porii, beneficiind de avantajele rangului său; după episodul pasager al domniei la Iaşi, va trăi pînă la sfîrşitul vieţii în Rusia sub înalta protecţie a ţarului Petru cel Mare şi se va dedica în continuare scrisului şi cititului. Puţini oameni de litere din timpul său şi din toate timpurile s-au născut sub o stea atît de norocoasă precum Cantemir.

Personajul rămîne pînă astăzi fascinant prin stilul existenţei sale neobişnuite, de scriitor român format într-un mediu cultural neromânesc. Plutind între filozofie, istorie, morală, lingvistică şi etnografie, a atins literatura în trecere, simplă componentă a unui proiect mult mai larg. Studiul limbilor străine l-a atras cu deosebire şi probabil că pe această cale a ajuns la literatură. A scris literatură pe româneşte, dorind să transforme astfel limba noastră, ridicînd- o la nivelul unei limbi europene de cultură. Talentul de prozator şi de