Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un copil de 13 ani a furat 68.000 de lei pentru ca părinţii lui să-şi poată cumpăra o casă

Publicat in Monitorul de Cluj, vineri 14 decembrie 2012 ·

Un băiat de 13 ani a furat nu mai puţin de 68.000 de lei dintr-un birou aparţinând unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Cluj-Napoca. Banii urmau să fie folosiţi pentru achiziţionarea unui imobil în Gherla. În 10 decembrie, Politia municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că persoane necunoscute au sustras suma de 68.000 lei, dintr-un birou al unei societăţi comerciale de pe raza municipiului Cluj-Napoca. „În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie au depistat în trafic cu sprijinul poliţistilor din cadrul Postului de Poliţie Comunală Bonţida, un autoturism care se deplasa pe raza localităţii Răscruci în direcţia Gherla, autoturism în care se aflau cinci persoane despre care existau date că au intrat în posesia sumei de bani sustrase din societatea comercială şi care urmau să încheie o tranzacţie de vânzare-cumpărare a unui imobil contra sumei de 52.000 lei”, a declarat Anca Sidonia Bolba, purtător de cuvânt la IPJ Cluj.

Aceşia au declarat că se deplasează cu autoturismul la un notar public din municipiul Gherla, unde urmează să perfecteze actele de vânzare-cumpărare a unui imobilul, care urma să fie cumpărat de L. Aurel şi L. Marcu, cu suma de 52.000 lei. Cei cinci au fost conduşi la sediul Postului de Politie Bonţida unde, cu ocazia percheziţiilor corporale asupra acestor lor a fost descoperită suma de 56.077 lei. Sumele de bani descoperite asupra persoanelor au fost ridicate pe bază de proces-verbal. Cu ocazia audierilor s-a stabilit că L. Marcu, de 32 ani, din comuna Apahida şi L. Aurel, de 60 ani, din comuna Bonţida, au primit aceşti bani în seara zilei de 10 decembrie de la fiul lui L. Marcu, de 13 ani, care a relatat acestora că banii provin dintr-un furt comis în aceeaşi zi pe raza municipiului Cluj-Napoca. În urma verificărilor efectuate poliţiştii au stabilit faptul că L. Marcu poseda mandat de ex

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 33 minute
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum o ora
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 26 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Informații false răspândite online cum că România se pregătește de război. Cum explică Guvernul documentul care s-a răspândit pe internet

HotNews acum 3 ore
O poză cu un document în care se face referire la „întocmirea Proiectului bugetului pentru război” s-a răspândit masin pe rețelele sociale în ultimele ore, însă Guvernul atrage atenția că este vorba despre o informație falsă și explică ce reprezintă

Armenia și Azerbaidjan au ajuns la un acord de pace

Ziua Constanta acum 3 ore
Armenia și Azerbaidjan au anunțat finalizarea unui acord de pace, Ministerul armean de Externe confirmând o declarație a șefului diplomației azere Jeyhun Bayramov, care a afirmat că Armenia a acceptat propunerile Azerbaidjanului cu privire la două a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Ucraina ordonă evacuarea a opt localităţi în regiunea Sumî, situate în apropierea frontierei cu regiunea rusă Kursk

News.ro acum o ora
Ucraina a ordonat joi evacuarea a opt localităţi situate în apropiere de frontiera cu regiunea rusă Kursk, relatează AFP. ”Din cauza agravării sutuaţiei operaţionale în regiune şi a bombardamentelor constante, s-a hotărât azi (joi) (...) să se proce

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°