Proaspăt aleşi deputaţi şi senatori de Cluj, reprezentanţii USL, ARD, UDMR şi PPDD şi-au preluat ieri, oficial, mandatele, din mâna preşedintelui Biroului Electoral Judeţean (BEJ), judecătorul Mihaela Trofin. Din cei 14 aleşi, de la eveniment au lipsit doar senatorul PDL Alin Tişe şi deputatul PNL Radu Zlati. Prefectul Gheorghe Vuşcan i-a felicitat pe parlamentari, susţinând o alocuţiune politică laudativă la adresa USL.
Chiar dacă nu toţi candidaţii politici s-au convins că au pierdut pe merit mandatul de parlamentar, "jocul" este, oficial, încheiat. Câştigătorii şi-au primit ieri mandatele din mâna preşedintelui BEJ, judecătorul Monica Trofin, iar acum aşteaptă că preşedintele Traian Băsescu să convoace noul Parlament. Ceremonia de înmânare a mandatelor a avut loc ieri dimineaţă, la sediul Prefecturii, iar pe lângă parlamentarii proaspăt mandataţi, s-au prezentat cu felicitări mai mulţi lideri de instituţii deconcentrate primari, consilieri locali şi judeţenei, membri de partide etc. Prefectul Ghorghe Vuşcan a ţinut să-i felicite pe parlamentari şi în ciuda fapului că deţine o funcţie apolitică, acesta nu a ezitat să-şi manifeste bucuria pentru faptul că USL a câştigat un vot covârşitor, împotriva rivalilor din PDL. "Mă bucur că cetăţenii au înţeles că s-a comis un derapaj de la democraţie şi au votat în consecinţă", a spus printre altele Vuşcan, apreciind, totodată, că dacă ar fi existat o lege a uninominalului pur, USL ar fi înregistrat un scor şi mai mare, iar PDL nu ar mai fi ajuns poate să mai conteze în Parlament. Dintre cei 14 parlamentari, singurii care au lipsit de la eveniment au fost deputatul PNL Radu Zlati şi senatorul PDL Alin Tişe.
Acesta din urmă a explicat că a fost convocat la o şedinţă de partid, la Bucureşti, şi că, din păcate, nu a avut cum să ajungă la ceremonia de înmânare a mandatului. Zlati a transmis de asemenea că este ple