Mesajul a fost trimis. Multumesc!

E vremea hobbiţilor

Publicat in Romania Libera, vineri 14 decembrie 2012 ·

Cei cărora le-a fost dor de o călătorie în legendarul „Ţinutul de Mijloc", fanii elfilor, ai gnomilor şi mai ales ai hobbiţilor au de ce să se bucure: personajele din „Stăpânul inelelor" se întorc începând din acest weekend. Ele se întorc nu doar în cinematografe ci şi în timp pentru că acţiunea din „Hobbitul: O călătorie neaşteptată", film aşteptat cu sufletul la gură de o bună parte din populaţia planetei, are loc cu 60 de ani înainte de magicele aventuri din „The Lord of the Rings". Deşi iniţial ar fi trebuit să fie doar un singur film, din motive atât de business, cât şi pentru că publicul nu s-ar fi săturat doar cu atât, şi această ecranizare după opera lui John Ronald Reuel Tolkien va fi tot o trilogie şi tot în regia lui Peter Jackson. Personajele vechi interpretate de aceiaşi actori (în frunte cu Martin Freeman, Elijah Wood, Cate Blanchett, Orlando Bloom şi Ian McKellen) revin însă însoţite de altele nou-nouţe. Iar realizarea tehnică a filmului întrece orice imaginaţie. Hobbitul: O călătorie neaşteptată" este primul film din lume realizat în versiune HFR (high-frame-rate). Pelicula este filmată în format 3D cu cea mai nouă tehnologie pentru camere de filmat şi sonorizare stereo, un format special de 48 de cadre pe secundă (la o viteză dublă deci faţă de clasicul 24) , o fragmentare care va da scenelor de acţiune o calitate şi o fluiditate net superioare.

De la carte la film

John Ronald Reuel Tolkien, scriitor, poet şi filolog englez întruneşte toate caracteristicile unui autor împlinit: tiraje mari, un public numeros şi un stil propriu. El a devenit cunoscut în întreaga lume, mai ales datorită lucrărilor „Hobbitul", „Stăpânul inelelor" şi „Silmarillion". Deşi existaseră înaintea sa autori fantasy, succesul incredibil înregistrat de „Hobbitul" şi „Stăpânul inelelor" a dus la o renaştere a acestui gen, motiv pentru care Tolkien este consi

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump anunță o investiție de 100 de miliarde de dolari în SUA a unui gigant producător de cipuri: ”O chestiune de securitate naţională”

Ziare.com acum 24 minute
Gigantul producător de cipuri Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC) intenţionează să investească cel puţin 100 de miliarde de dolari pentru a-şi dezvolta operaţiunile de producţie din Statele Unite, unde va deschide cinci facilităţi de f

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 58 minute
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

UPDATE - Trump îl atacă din nou pe Zelenski: „Cea mai proastă declaraţie pe care o putea face” / Zelenski: „Ne bazăm pe sprijinul Americii”

News.ro acum 3 ore
Donald Trump l-a acuzat din nou, luni, pe Volodimir Zelenski că nu vrea încheierea războiului cu Rusia, după ce preşedintele ucrainean a declarat că această perspectivă „este încă foarte, foarte departe”. Scriind pe reţeaua sa Truth Social, şeful Ca

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum o ora
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

SuperLiga: Dinamo Bucureşti – FC Hermannstadt, scor 2-0 / Victorie importantă pentru dinamoviști

HotNews acum o ora
Echipa bucureşteană Dinamo a învins luni seară, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea sibiană FC Hermannstadt, în ultimul meci al etapei a 29-a din Superligă, scrie News.ro. Dinamo a avut un gol anulat, în minutul 11, dar a reuşit să deschidă scorul

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

UPDATE - Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim / Suspectul reţinut este un cetăţean german în vârstă de 40 de ani

News.ro acum 5 ore
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

SUA ar căuta un plan pentru o posibilă reducere a sancțiunilor împotriva Rusiei

Adevarul acum o ora
Statele Unite elaborează un plan pentru a acorda Rusiei o eventuală reducere a sancțiunilor, în timp ce președintele Donald Trump încearcă să restabilească relațiile cu Moscova și să oprească războiul din Ucraina, au declarat pentru Reuters un ofici

Ordonanța Trenuleț, adoptată tacit în Senat

HotNews acum 3 ore
Senatul a adoptat tacit, luni, Ordonanța Trenuleț aprobată de Executiv pe 30 decembrie 2024, care a generat critici din toate domeniile de activitate, fiind contestată de mediul de afaceri și de sindicatele care reprezintă angajații de la stat. Măsu

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 5 ore
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

Vremea

București
acum

lun.

1°/9°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°
Iasi
acum

lun.

-0°/8°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

lun.

0°/10°
mar.

1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°