Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Din nou despre Nautilus/ de Ziarul de duminică

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 14 decembrie 2012 ·

Alte cărţi celebre şi premiate în colecţia Nautilus a Editurii Nemira.

Frank Herbert - Împăratul-zeu al Dunei. Traducere din limba engleză de Ioan Doru Brana. Ediţia a patra revizuită. Publicat în 1981 în original, este un roman science fiction, al patrulea din seria Dune. A ocupat locul 11 în topul bestsellerelor hardcover SF din 1981 realizat de Publishers Weekly. Au trecut 3000 de ani de la întâmplările povestite în "Copiii Dunei". Dar parcă tot atâtea veacuri s-au scurs şi peste Frank Herbert. Structura perfecţionată a romanului, economia de mijloace şi eleganţa sublimă a discursului filozofic fac din "Împăratul-Zeu al Dunei" romanul la care Frank Herbert a visat probabil toată viaţa. E greu de spus care au fost evenimentele din existenţa personală a scriitorului care au cristalizat un asemenea stil literar, dar e evident că acest excepţional salt valoric, vizibil mai ales în planul discursului filozofic, ţine de o anumită seninătate cu care Frank Herbert ajunsese, la vârsta de şaizeci şi unu de ani, să privească destinul cosmic al umanităţii.

Arthur C. Clarke - Rendez-vous cu Rama. Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu. Un roman ştiinţifico-fantastic, publicat prima oară în 1972. Romanul a avut succes la public şi a dus la scrierea unei trilogii de către Clarke împreună cu Gentry Lee: Rama II, Grădina din Rama şi Război pe Rama. Amplasat în secolul al XXII-lea, romanul prezintă o uriaşă navă extraterestră cilindrică de 50 de km care intră în sistemul solar al Pământului. Povestea este prezentată din punctul de vedere al unui grup de exploratori umani care interceptează nava într-o încercare de a-i afla misterele. Acest roman a câştigat atât premiul Hugo cât şi Nebula şi este, în general, considerat ca fiind una din pietrele de temelie din bibliografia lui Clarke. Este considerat a aparţine subgenului ştiinţifico-fantastic

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 6 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 9 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 5 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 10 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 7 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 5 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

ROAEP Startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat la Auckland, Noua Zeeland! Câte secții de votare au fost deschise în afara României

Ziua Constanta acum 13 ore
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că startul votării pentru alegerile prezidențiale va fi dat în străinătate, prima secție de votare urmând să fie deschisă în Auckland, Noua Zeelandă, vineri, 22 noiembrie 2024, la ora 01:00, ora Rom

Doi copii din Suceava au murit într-un incendiu care le-a cuprins locuința

Libertatea acum 10 ore
Doi copii au fost surprinşi, joi, într-un incendiu produs la o locuinţă din judeţul Suceava, în localitatea Voitinel. Când pompierii au reuşit să intre în casa care ardea generalizat i-au găsit morţi, relatează News.ro.

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 11 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°