Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbalist de clasă, vedetă niciodată » Cum a ajuns Rusescu jucătorul de astăzi: "Gigi, ia-l, mă, şi p-ăsta!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, vineri 14 decembrie 2012 ·

Rusescu a ajuns la Urziceni, apoi la Steaua, datorită unor împrejurări favorabile, nefiind vreodată dorit cu adevărat.

Raul Rusescu (24 de ani) e cel mai bun marcator din Liga 1, ajungînd la 17 reuşite în cele 19 partide bifate de el în acest sezon. În plus, s-a remarcat şi în Europa League, unde a punctat de patru ori! Chiar şi aşa, Rusescu nu poate face pasul spre statutul de vedetă, nici măcar în ochii lui Gigi Becali, cunoscut fiind modul în care patronul îşi laudă fotbaliştii.

Spre deosebire de colegii săi, Chiricheş, Bourceanu sau Cristi Tănase, Rusescu n-a fost niciodată evaluat de finanţator la cîteva milioane de euro! Totuşi, n-ar fi exclus ca el să fie primul care pleacă în străinătate, avînd în vedere ce rol a jucat hazardul în cariera sa de fotbalist!

Fraţii Costea l-au trimis în Bărăgan

În 2005, pe cînd avea 17 ani, a fost luat de Unirea Urziceni, formaţie care la vremea respectivă activa în Liga a 2-a. A ajuns acolo din întîmplare, pentru că patronul ialomiţenilor, Dumitru Bucşaru, a dorit iniţial să-i transfere la Unirea pe fraţii Costea, atunci colegi cu Rusescu la CSM Rîmnicu-Vîlcea! Bucşaru a bătut palma cu vîlcenii şi i-a antamat pe cei doi, achitînd şi un avans de 50.000 de euro.

Numai că negocierile cu fotbaliştii au eşuat, amîndoi cerînd lefuri prea mari pentru cei de la Urziceni. Cum banii fuseseră deja cheltuiţi, Dumitru Bucşaru a trebuit să accepte să-l ia pe Rusescu în schimbul sumei oferite drept avans.

În umbra "Motanului"

În primul său sezon în Bărăgan, 2005-2006, în eşalonul secund a înscris de 9 ori în 10 meciuri, reuşind să impresioneze, însă la finalul campionatului, fiind considerat prea tînăr pentru a evolua în Liga 1, a fost pasat la Dunărea Giurgiu, tot în Liga a 2-a. A marcat de 13 ori în 31 de meciuri, dar n-a reuşit să-l convingă pe Dan Petrescu, care l-a trimis în vara lui 2007 la CS O

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 40 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 52 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 27 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 46 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 59 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°