Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sala de curs, dormitor pentru elevii izolaţi de viscol

Publicat in Monitorul de Suceava, vineri 14 decembrie 2012 ·

Directoarea şcolii din Roşiori a devenit „mamă” pentru şapte copii, iar sala în care micuţii cu vârste de 9 şi 10 ani învaţă s-a transformat în dormitor. Metamorfoza a avut un singur numitor comun: viscolul. Înzăpezirea drumului care face legătura între Forăşti şi Roşiori i-a lăsat „prizonieri” în şcoală pe cei 24 de copii care fac naveta în fiecare zi.

„Domnişoara directoare ne-a zis mai întâi să aşteptăm poate vine autobuzul, dar nu a mai venit şi a zis că stăm peste noapte aici”, a povestit Alexandru Constantin Isaic, unul dintre „sinistraţi”.

Practic, aşa a început aventura copiilor, una pe care nu o vor uita niciodată.

O parte dintre părinţi au apelat la rude şi prieteni pentru a le caza copilul peste noapte. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu şapte copii de clasele a III-a şi a IV-a, pentru care singurul adăpost a fost şcoala.

Chemată de acasă, directoarea Oana Miruna Oprea a făcut tot posibilul ca elevii să nu simtă lipsa căminului şi să treacă cu bine peste noapte.

Părinţii au ţinut legătura telefonic cu copiii lor

Primele semne de alertă au început să apară încă de dimineaţă, când vântul şi-a făcut de cap şi a aruncat zăpada pe drumurile din comuna Forăşti. Totuşi, microbuzul care-i transportă pe elevi la şcoala din Roşiori a reuşit să parcurgă traseul aproape fără probleme. În cele patru ore pe care copiii le-au petrecut la cursuri, situaţia s-a schimbat radical. Troienele de zăpadă puseseră stăpânire pe tot ţinutul, iar accesul dinspre Roşiori şi Forăşti nu a mai fost posibil.

Pentru a nu periclita viaţa copiilor s-a luat măsura de a-i ţine la şcoală.

„Toţi părinţii au fost anunţaţi în repetate rânduri despre ceea ce se petrece, le-am dat numărul meu de telefon să mă sune pentru orice informaţie şi situaţia este sub control. Părinţii au sunat, au vorbit cu copiii lor şi s-au liniştit”, a explicat Oana M

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan, întrebat ce a vorbit cu Donald Trump: „Doar chestiuni de politețe” / Cu ce lider american spune că a discutat „mai mult”: „A urmărit alegerile din România”

HotNews acum o ora
Președintele României a comentat momentul în care s-a întâlnit la Haga cu Donald Trump, pentru prima data față în față. El a spus că discuția s-a limitat „doar la chestiuni de politețe”, dar că a vorbit mai mult cu secretarul de stat american Marco

Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare

HotNews acum 3 ore
Degajare de fum la centrala nucleară de la Cernavodă / Nuclearelectrica: Nu a avut impact asupra securității nucleare SN Nuclearelectrica SA a anunțat că miercuri a avut loc o degajare de fum, fara flacara, intr-o camera a Pavilionului Administrativ

Ilie Bolojan a discutat cu Fitch despre măsurile care pot îmbunătăți indicatorii financiari

Adevarul acum 21 minute
Premierul României, Ilie Bolojan, a avut miercuri o întrevedere cu reprezentanții agenției internaționale de rating Fitch, în contextul evaluărilor periodice din perioada următoare privind situația economică și fiscală a României.

Ministrul Finanțelor trimite Corpul de Control la Vama Constanța, după ce presa a scris despre blocajele și întârzierile nejustificate de acolo

HotNews acum 5 ore
Ministerul Finanțelor ia act cu maximă seriozitate asupra informațiilor apărute în spațiul public referitoare la blocaje și întârzieri nejustificate în procesul de vămuire a mărfurilor din cadrul Vama Constanța, precum și de acuzațiile aduse unor fu

Baremul de corectare la Matematică de la Evaluarea Națională 2025 a fost publicat

HotNews acum 2 ore
Ministerul Educației a publicat, miercuri, la ora 15:00, baremul de corectare pentru proba scrisă la Matematică de la Evaluarea Națională 2025. Documentul conține toate răspunsurile corecte și modul de acordare a punctajului pentru fiecare exercițiu

SuperLiga: S-a stabilit programul sezonului regulat 2025-2026. Campioana FCSB începe acasă, cu Hermannstadt

HotNews acum 50 minute
Calendarul competiţional pentru noua ediţie a SuperLigii României, sezonul 2025-2026, s-a stabilit miercuri, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la sediul LPF. Campioana FCSB va începe sezonul acasă cu Hermannstadt. În etapa a doua are loc con

Premierul Ilie Bolojan: „Întâlnire productivă astăzi cu însărcinatul cu afaceri Michael Dickerson de la Ambasada SUA”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că a avut o întâlnire productivă cu Michael Dickerson, însărcinat cu afaceri al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România. „Întâlnire productivă astăzi cu însărcinatul cu afaceri Michael Dickerson de la Ambasa

Olanda va dona României 18 avioane de luptă F-16

Ziua Constanta acum 2 ore
Olanda va dona României cele 18 avioane de luptă F-16 pe care le transferase pentru pregătirea piloților NATO și a celor ucraineni la Centrul European de Pregătire F-16 de la Fetești, potrivit jurnalistului specializat în chestiuni de apărare Radu T

Percheziții la una dintre cele mai mari bănci franceze, prezentă și în România. Suspiciuni de fraudă și spălare de bani

Mediafax acum 3 ore
Patru persoane, inclusiv directori ai băncii, au fost reținute marți, iar locuințele lor au fost percheziționate, scrie Le Figaro. Aceste percheziții, care au început marți și au fost dispuse în cadrul unei anchete preliminare de către Procuratura F

Alerte cod portocaliu și galben de caniculă pentru mare parte din țară, inclusiv la București. Temperaturi de 40 de grade și noapte tropicală

HotNews acum 6 ore
Cea mai mare parte a ţării se află miercuri sub atenţionare cod galben de caniculă emisă de ANM, valabilă până mâine dimineață, la ora 10.00. De joi dimineaţă intră în vigoare noi avertizări de caniculă, fiind prognozate temperaturi de 40 de grade.

Vremea

București
acum

35°
mie.

18°/35°
joi

20°/38°
vin.

21°/36°
sâm.

20°/26°
Iasi
acum

32°
mie.

16°/32°
joi

18°/27°
vin.

16°/33°
sâm.

17°/25°
Constanta
acum

30°
mie.

18°/31°
joi

22°/31°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

34°
mie.

15°/34°
joi

20°/30°
vin.

18°/29°
sâm.

17°/24°
Timisoara
acum

35°
mie.

17°/35°
joi

18°/38°
vin.

19°/33°
sâm.

20°/30°