Ofiţerul de integritate al FRF, Ioan Hurdubaie, a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că UEFA a comunicat forului de la Bucureşti că există suspiciuni în privinţa a cinci meciuri din Liga a II-a din România, în cazul altor 14 jocuri suspectate rezultatul verificărilor fiind negativ.
Conform aceluiaşi oficial al Federaţiei, una dintre partidele suspectate de blat este cea dintre Arieşul Turda şi UTA din vara anului 2010. Era 2 iunie, când „Bătrâna Doamnă”, ieşită din cărţile promovării după înfrângerile cu FCM Târgu Mureş şi Universitatea Cluj, se deplasa în judeţul Cluj pentru o restanţă din cadrul etapei a 28-a din seria Vest a Ligii a II-a. Meciul a fost amânat la cererea clubului arădean, care nu-i avea pe 8 mai, când ar fi trebuit să se dispute jocul, pe Ţucudean, Chindriş şi Purece, plecaţi la lotul naţional de juniori U19. Confruntarea se disputa în condiţii cu totul şi cu totul speciale, adică fără directorul tehnic, Ionuţ Popa, care renunţase să stea pe banca „alb-roşiilor” fiindcă şefii clubului nu a motivat echipa la meciurile decisive pentru ocuparea primelor două poziţii.
De echipă a rămas să se ocupe Roland Nagy, care nu a contat la acel meci pe suspendaţii Pocuca şi Tobă şi accidentaţii Pascariu şi Marius Mitu. Totul s-a decis în repriza secundă, fiindcă la pauză scorul era alb. Imediat de la reluare, Stoica a deschis tabela, Nădăban a egalat cu o „torpilă” de la 30 de metri, însă pe final gazdele au trecut din nou în avantaj şi au câştigat punctele salvării matematice de la retrogradare. Golul de 2-1 a fost înscris de Astafei, din penalty, faultul lui Mihuţ fiind cât se poate de clar asupra ex. „textilistului” Hardău.
Practic, utiştii au aflat de suspiciunile UEFA în primăvara anului 2011, când au ajuns la Casa Fotbalului pentru altceva. Pe 26 martie, arădenii pierdeau cu 3-2 în „fieful” Petrolului Ploieşti, meci înaint