Furnizorii de carburanţi vor trebui ca, de la 1 ianuarie 2013, să introducă pe piaţă numai motorină cu un conţinut de biocarburant de minimum 6% în volum şi benzină cu un conţinut de biocarburant de minimum 4,5%, conform unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri.
De asemenea, din 1 ianuarie 2016, va fi obligatorie comercializarea motorinei cu un conţinut de biocarburant de minimum 6,5% în volum şi din 1 ianuarie 2018 benzină cu un conţinut de biocarburant de minimum 8% în volum.
Proiectul mai prevede că, până la data de 1 ianuarie 2018, furnizorii trebuie să introducă pe piaţă benzină cu un conţinut de oxigen de maximum 2,7% m/m şi cu un conţinut de etanol de maximum 5% v/v.
Distribuitorii finali de benzină sunt obligaţi să afişeze la pompă o etichetă care include următoarele informaţii: cifra octanică 'research'; conţinutul de biocarburanţi; existenţa aditivilor metalici, dacă este cazul; indicarea standardului de produs aplicabil, iar cei de motorină o etichetă cu informaţii privind numărul cetanic; conţinutul de biocarburanţi, în special conţinutul de esteri metilici ai acizilor graşi - EMAG; indicarea standardului de produs aplicabil'.
Eticheta se va afişa în locul în care este marcat tipul de carburant comercializat, într-o poziţie vizibilă.
Nota de fundamentare a proiectului semnalează că, în perspectiva aplicării de la 1 ianuarie 2013 a obligaţiei de a introduce pe piaţă benzină cu un conţinut de biocarburant de minim 6% în volum (v/v), au fost semnalate o serie de aspecte care pot genera disfuncţionalităţi în la nivelul pieţei carburanţilor. Principalele aspecte care trebuie luate în considerare sunt următoarele: existenţa impedimentelor de natură tehnică constatate în utilizarea acestui tip de benzină de către autovehiculele aflate î