* Indexarea cu 7,4% intră în vigoare de la 1 decembrie Angajaţii din sistemul bugetar vor primi, în sfârşit, ceea ce li s-a luat de doi ani, iar Guvernul Ponta le-a promis că va da înapoi imediat după investire. Au trecut şase luni, timp în care au fost alegeri locale şi parlamentare şi, iată că guvernanţii USL şi-au amintit de ei. Aşadar, printr-o ordonanţă de urgenţă s-a aprobat menţinerea drepturilor salariale ale personalului din sectorul bugetar la nivelul celor din luna decembrie 2012. Aceasta include majorarea de 7,4% care asigură recuperarea integrală a reducerii salariilor cu 25% efectuată în iulie 2010, majorare care se aplică de la 1 decembrie a.c. Guvernul dă asigurări că există fondurile necesare pentru plata salariilor pe întreg anul 2013. „Am înţeles că de majorare efectivă a salariilor în 2013 nu poate fi vorba, pentru că se vor menţine o serie de măsuri de austeritate. Ar fi foarte bine să se ţină de cuvânt şi cu revenirea la salariile din vara anului 2010, când au fost tăiate, deşi, noi sindicatele am luptat mereu pentru o creştere a salariilor, ţinând cont de nivelul inflaţiei, de scumpirile de la alimente, carburanţi şi de creşterea în general a costurilor din coşul zilnic”, ne-a spus Ioan Zaharia, preşedintele Cartel Alfa Neamţ. O altă veste bună pentru bugetari este că de la 1 ianuarie anul viitor se va da undă verde ocupării unor posturi vacante, dar se menţine interdicţia de achiziţionare a autoturismelor şi mobilierului, de către instituţiile din sectorul bugetar, ca şi în anul 2012.
* Indexarea cu 7,4% intră în vigoare de la 1 decembrie Angajaţii din sistemul bugetar vor primi, în sfârşit, ceea ce li s-a luat de doi ani, iar Guvernul Ponta le-a promis că va da înapoi imediat după investire. Au trecut şase luni, timp în care au fost alegeri locale şi parlamentare şi, iată că guvernanţii USL şi-au amintit de ei. Aşadar, p