Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sfarsitul terorismului islamist ar putea veni in 2030

Publicat in Ziare.com, sâmbătă 15 decembrie 2012 ·

Terorismul islamist la nivel mondial ar putea lua sfarsit in 2030, a apreciat presedintele serviciilor americane de informatii.

Intr-un raport recent, intitulat "Tendinte globale 2030", Consiliul national de informatii american (CNRE) asigura ca exista "mai multe circumstante care vor duce la terminarea urmatoarei etap islamiste a terorismului", asa cum "conditiile precum caldura si vantul, dar si o scanteie contribuie la declansarea incendierii unei paduri", scrie Le Vif.

Conform CNRE, organul american care se ocupa de elaborarea studiilor strategice pe termen mediu si scurt, retragerea din Irak si din Afganistan va face ca Statele Unite sa nu mai fie percepute ca "inamicul principal. Desigur, sustinerea Israelului de catre americani va ramane singurul motiv de suparare al musulmanilor".

Conform raportului, "primaverile arabe" de pana acum "au demonstrat legitimitatea morala si strategica a luptei non-violente. Manifestantii au actionat in numele valorilor democratice, in numele religiei".

"Noile generatii ar putea percepe lucrurile in mod diferit si ar putea fi mai putin interesati de vechile valori", noteaza expertii CNRE.

"Pe termen scurt, nucleul central al al Quaida ar putea sa fie capabil sa puna la cale operatiuni. Expertii au observat ca, in anii '70, organizatia germana Baader a produs daune mari, cu toate ca se confrunta cu aceleasi greutati cu care se confrunta al Quaida astazi", se mai arata in document.

Specialistii americani au tinut sa precizeze ca amenintarile serioase ar putea veni din partea gruparilor afiliate al Quaida si din partea altor miscari teroriste islamice. "Daca vor adopta o perspectiva mai globala, teroristii ar putea forma noi religii, asa cum sunt crestinismul si hinduismul", se mai arata in raport.

In finalul raportului, cei de la CNRE au apreciat ca

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha arţăgoasă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 8 ore
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Explozie la o benzinărie din Daghestan: Cel puțin 10 morți și 11 răniți

HotNews acum o ora
Cel puțin 10 persoane au murit, iar alte 11 au fost rănite după o explozie de la o benzinărie din republica rusă Daghestan, a anunțat Ministerul rus pentru Situații de Urgență, relatează AFP. Ministerul a spus pe Telegram că printre cei uciși se num

UPDATE - Iohannis: Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia BEC / Decizia BEC

News.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis transmite, vineri, că aşa cum a declarat în mai multe rânduri, îşi va încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu va demisiona din funcţie. Şeful statului mai spune că nu va candida la alegerile parlamentar

Teodosie, noi declarații controversate: Cei care fac cununie sâmbăta rămân mereu sub un blestem

Libertatea acum 4 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a declarat vineri, 27 septembrie, la Radio Dobrogea, că sâmbăta nu ar trebui făcute nunți religioase şi că acest lucru este o mare greşeală.

Zelenski spune că a avut o întâlnire "foarte productivă" cu Trump și se declară "recunoscător"

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, s-a declarat vineri "recunoscător" pentru întrevederea "foarte productivă" pe care a avut-o cu Donald Trump la New York, relatează AFP. "I-am prezentat planul nostru de victorie şi am examinat în detaliu s

FOTO Incendiu pe zece hectare într-o pădure de pin din judeţul Alba

HotNews acum 2 ore
Pompierii intervin, vineri seară, pentru a stinge un incendiu care a cuprins o pădure de pin din judeţul Alba. Focul s-a extins pe zece hectare. Secţia de pompieri Sebeş intervine, vineri seară, pentru stingerea unui incendiu în comuna Vinţul de Jos

VIDEO O femeie din Galați, cercetată după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare fiind îmbrăcată în polițistă

HotNews acum 2 ore
O femeie de 41 de ani din Galați este cercetată pentru uzurparea calităţii oficiale, după ce a făcut reclamă unui salon de înfrumuseţare folosind o uniformă a Poliţiei, videoclipul fiind distribuit online, relatează News.ro. O femeie, îmbrăcată în u

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală: ard containere

Mediafax acum 7 ore
„Incendiu containere, Aleea Lacul Morii. Se observă degajări mari de fum”, transmit pompirii din cadrul ISU Bucureşti - Ilfov. Până la ora transmiterii ştirii, nu se cunosc mai multe informaţii privind modul de utilizare şi destinaţia acestor contai

UPDATE - Incendiu la Cinematograful Gloria din Bucureşti / O sută de persoane, evacuate până la sosirea pompierilor / Nu sunt victime / Focul a fost localizat - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu a izbucnit, vineri după-amiază, la Cinematograful Gloria din Bucureşti, acolo fiind trimise opt autospeciale de pompieri. O sută de persoane au fost evacuate până la sosirea pompierilor. Primele informaţii arată că nu sunt victime. UPDAT

O femeie din Africa de Sud a împlinit vineri vârsta de 118 ani / Margaret Maritz s-a născut pe 27 septembrie 1906

G4Media acum 7 ore
O femeie din Africa de Sud a sărbătorit vineri împlinirea vârstei de 118 ani – fiind una dintre cele mai vârstnice persoane din lume – printr-o mică petrecere organizată într-un azil pentru bătrâni situat la 180 de kilometri nord-est de oraşul Cape

Vremea

București
acum

21°
sâm.

18°/32°
dum.

14°/24°
lun.

12°/16°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/18°
lun.

9°/11°
mar.

9°/12°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/23°
dum.

14°/22°
lun.

10°/13°
mar.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/16°
lun.

7°/10°
mar.

7°/10°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°
mar.

7°/16°