- Monica Săsărman, Eugen Curteanu, Alin Seserman şi Vasile Marc spun că vor merge mai departe pe acelaşi drum politic - candidaţii meteorici vor dispărea aşa cum au apărut, politica dovedindu-se a nu fi pentru oricine -AA+A
Marii învinşi ai alegerilor parlamentare sunt foştii candidaţi ai PDL "Vai de cei învinşi". Aşa se spune când e vorba de perdanţii unor mari bătălii, în cazul nostru, alegerile parlamentare. Vae Victis - după Titus Livius, vorba aceasta ar fi fost spusă de un anume Brennus, căpetenia jefuitorilor gali care au distrus şi au prădat Roma în 390 ien. După ce aurul răscumpărării a fost cântărit, el ar fi aruncat pe cântar, că să atârne mai greu, sabia lui, strigând :Vai de ce învinşi!”. Urmarea nu e fără haz. Brennus a trecut neîntârziat în tabăra nefericiţilor învinşi, fiind la rândul său învins de Marcus Furius Camillus, “al doilea întemeietor al Romei”. De fapt Brennus nu purta acest nume, aşa i-au spus romanii, de la brenn, numele celtic pentru un înalt comandant militar.
Aşa cum se ştie, alegerile au fost câştigate într-un procent covârşitor de candidaţii USL, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud, din cele şase mandate de parlamentar scoase "la concurs", cinci au revenit social-liberalilor. Dar, nu despre învingători va fi vorba în cele ce urmează, ci despre învinşii acestei bătălii electorale.
Reprezentanţii PDL merg mai departe
Cel puţin asta ne-au spus cei patru învinşi, candidaţii ARD la parlamentare: Monica Săsărman, Alin Seserman, Eugen Curteanu şi Vasile Marc.
Monica Săsărman
Avocat, candidata ARD pe Colegiul 4 spune că nu intenţionează să părăsească PDL şi nici să facă o altfel de politică: "Rămân în PDL atâta timp cât vor avea nevoie de mine. Vreau doar să mai spun că îmi asum în totalitate scorul electoral pe care l-am obţinut", susţine Monica Săsărman.
La alegerile parlamentare pe