Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai rapide trenuri din Europa „rulează" în miniatură la Cluj VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, sâmbătă 15 decembrie 2012 ·

Copiile în miniatură a două modele de TGV, respectiv a trenurilor de mare vitează din Germania şi Austria vor rula mâine, pe o machetă de 50-60 de metri, în cadrul expoziţiei de modelism feroviar Train Fest organizată la Gara Cluj.

Clujenii au sosit în valuri pentru a admira astăzi miniatura celebrului Orient Express dar şi a altor trenuri.

Operatorii comunică între ei cu ajutor staţiilor, pentru e evita ciocnirile. Trenuleţele pleacă din gări şi trec dintr-o încăpere în alta printr-un tunel „ataşat" de holul ce face legătura între camere. Expoziţia „Train Fest" ce poate fi admirată între 14-16 decembrie la Gara Cluj este doar în parte divertisment; dacă trenurile care rulează sunt de jucărie, cei care le operează, colecţionari pasionaţi, îşi iau treba foarte în serios.

„Ne propunem să mediatizăm modelismul feroviar, să prezentăm oamenilor ce se poate face în miniatură, trenuri vechi, trenuri noi, din toate epocile şi circulaţie feroviară, de ce nu: cum se face, cum se circulă în realitate, lucruri care în realitate sunt ascunse oamenilor", a precizat Nagy Gabriel, de la un club de modelism feroviar din Arad.

Valuri de clujeni au sosit astăzi, în general însoţiţi de copii, pentru a admira micuţele trenuri în miniatură, ce rulează „pe bune" pe şine amenajate pe o machetă ce parcurge perimetrul a două camere de mari dimensiuni.

Vedeta zilei de azi a fost trenuleţul Orient Express, acompaniat de marfare şi alte trenuri de persoane. Expoziţia a fost structurată pe trei epoci, fiecare aferentă uneia dintre cele trei zile cât timp poate fi vizitată.

Ziua de duminică este rezervată trenurilor din zilele noastre, urmând să fie prezente două modele miniaturale de TGV (train a grand vitesee) cele mai rapide trenuri din lume, dar şi trenurile de mare viteză din Germania şi Austria. Conform organizatorilor viteza cu care se deplasează trenuleţ

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nati Meir, condamnat la 11 ani de închisoare, este adus în România

Mediafax acum 46 minute
Vineri, Poliţia Română a adus în ţară un bărbat, de 69 de ani, care avea emis pe numele său un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea. Este vorba despre fostul parlamentar român, Nati Meir. El era urmărit internaţional pentru înşelăciune, anu

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 2 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Oficial: Parlamentul Germaniei a fost dizolvat, alegeri anticipate programate pe 23 februarie

Mediafax acum o ora
Olaf Scholz a dizolvat coaliţia guvernamentală, forţând un vot naţional cu şapte luni mai devreme. Conservatorii CDU/CSU sunt favoriţi, în timp ce SPD încearcă să recupereze decalajul faţă de opoziţie. Este a patra oară din 1945 când alegerile naţio

Soldatul nord-coreean capturat de Ucraina a murit din cauza agravării rănilor, anunță Agenția de spionaj a Coreei de Sud

Libertatea acum o ora
Un soldat nord-coreean rănit a murit vineri din cauza agravării rănilor, la o zi după ce a fost capturat de Ucraina, a confirmat agenția de spionaj a Coreei de Sud, citând informații primite de la o „țară prietenă”, informează agenție de știri din S

Parlamentul sud-coreean îl destituie pe preşedintele interimar Han Duck-soo, o premieră în istoria Coreei de Sud după destituirea preşedintelui Yoon Suk Yeol. Ministrul Finanţelor Choi Sang-mok urmează să devină noul preşedinte interimar

News.ro acum 3 ore
Deputaţii sud-coreeni au aprobat vineri prin vot destituirea preşedintelui interimar Han Duck-soo, totodată premier, pe care-l acuză de faptul că a ”participat în mod activ la insurecţie” în urma tentativei eşuate a predecesorului său de a institui

O companie aeriană suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internațional Brașov Ghimbav din cauza numărului scăzut de pasageri

Ziare.com acum 2 ore
Compania sibiană FlyLili a anunţat, vineri, 27 decembrie că, din 11 ianuarie, suspendă toate zborurile de pe Aeroportul Internaţional Braşov-Ghimbav, singurele zboruri civile de pe acest aeroport urmând să fie efectuate de compania ungară Wizz Air.

Le Figaro: Sfârșitul lamentabil al mandatului lui Klaus Iohannis

Adevarul acum 3 ore
Publicația franceză de prestigiu, Le Figaro, a scris în ultimul său articol cu privire la România, despre mandatul prelungit al președintelui Iohannis, pe care publicația îl vede drept responsabil pentru criza politică.

VIDEO Încă un accident grav pe DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță

Botosani News acum o ora
Încă un accident grav pe drumul național DN2. O persoană a murit și o alta a fost rănită grav după ciocnirea dintre un autoturism și o ambulanță. Accidentul a avut loc vineri, în a treia zi de Crăciun, pe raza localității Adjud, după ce joi trei per

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 5 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutremur în zona seismică Vrancea, vineri dimineaţa. Ce magnitudine a avut seismul

Mediafax acum 4 ore
Cutremurul s-a produs la ora 08:27 în zona Seismică Vrancea, judeţul Vrancea şi a avut o magnitudine de 2.4. Seismul a avut loc la adâncimea de 109.4 km. Cutremurul s-a produs în apropierea următoarelor oraşe: 27km V de Focşani, 69km N de Buzău, 81k

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/4°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/3°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°