Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cursul a coborat sub 4,48 lei/euro pe interbancar

Publicat in Cronica de Iasi, sâmbătă 15 decembrie 2012 ·

Cursul de schimb a revenit in prima ora a sedintei interbancare de vineri peste 4,48 lei/euro, insa apoi s-a intors foarte usor sub acest nivel, intr-o piata linistita si in care volumele de tranzactionare au fost reduse, potrivit Mediafax.

Leul s-a apreciat semnificativ in sesiunea interbancara de joi, pe fondul vanzarilor masive de valuta realizate de jucatorii straini, potrivit dealerilor, iar cursul a coborat sub 4,48 lei/euro, dupa ce miercuri a inchis la 4,5270 - 4,5275 lei/euro.

La deschiderea sedintei de vineri, euro a fost cotat la 4,4800 - 4,4820 lei, cu 0,5 - 0,6 bani peste cotatiile de joi din jurul orei 17:00, de 4,4750 - 4,4760 lei/euro.

Cel mai ridicat nivel tranzactionat in prima ora a fost de 4,4820 lei/euro, iar apoi cotatiile au coborat pana la 4,4720 - 4,4750 lei/euro.

La ora 10:10, bancile cotau euro la 4,4785 - 4,4790 lei, respectiv cu 0,3 - 0,35 bani peste inchiderea de joi.

Dealerii spun ca aprecierea semnificativa inregistrata joi de leu in raport cu euro a fost determinata de optimismul jucatorilor, acestia mizand pe stabilitate politica si incheierea unui nou acord cu FMI. De asemenea, investitorii au fost atrasi si de randamentele acceptate de Ministerul Finantelor Publice la licitatiile de vanzare de titluri de stat, avand in vedere ca pe pietele din regiune se asteapta taieri de dobanda.

Banca Nationala a Romaniei (BNR) a publicat joi un curs de referinta cu 2,42 bani mai redus, de 4,5075 lei/euro, reprezentand cel mai redus nivel din ultimele doua saptamani. Un curs inferior, de 4,5059 lei/euro, a fost anuntat de banca centrala la 29 noiembrie.

Pentru dolar, cursul a coborat cu 2,68 bani, de la 3,4790 lei/dolar la 3,4522 lei/dolar. Rata oficiala pentru francul elvetian a scazut de la 3,7392 lei/franc la 3,7269 lei/franc.

Dobanzile practicate vineri dimineata de bancile comerciale pen

Articolul in Cronica de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum 5 ore
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 11 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 7 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 10 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum 5 ore
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 4 ore
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Aglomerație pe Valea Prahovei, pe sensul spre Brașov. Ce recomandă polițiștii

HotNews acum 12 ore
Traficul este intens pe drumul național 1, pe sensul de mers dinspre Ploiești spre Brașov, vineri, conform Inspectoratului General al Poliției Române. Șoferii circulă cu viteză redusă, în coloană, în zona localităţilor Comarnic şi Posada şi între Si

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 10 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum 5 ore
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Mureş: Scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă / Mai multe locuinţe din zona gării Albeşti au fost evacuate/ Traficul rutier în zonă a fost oprit

Mediafax acum 10 ore
Pompierii militari din cadrul Detaşamentului Sighişoara intervin în Gara Albeşti pentru asigurarea măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unei scurgeri de benzină dintr-un vagon-cisternă. Locuinţele din zona gării Albeşti vor fi e

Vremea

București
acum

sâm.

1°/7°
dum.

-0°/4°
lun.

1°/7°
mar.

4°/9°
Iasi
acum

-1°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
mar.

3°/10°
Constanta
acum

sâm.

3°/7°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
mar.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

-6°
sâm.

-6°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/6°
mar.

3°/9°
Timisoara
acum

-3°
sâm.

-3°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

2°/10°
mar.

6°/12°