Dan Diaconescu ar vrea demisia lui Traian Băsescu. Cu o condiţie: dacă îl va desemna premier pe Victor Ponta. Anterior, DD-ul din PP afirmase că îl vrea pe Ponta premier, dar că “partidul său” nu îl va vota.
Dan Diaconescu este simplu membru în partidul care îi poartă numele. Cu toate acestea, un consilier prezidenţial ameţit l-a invitat oficial, în “calitate de preşedinte”, la negocierile privind desemnarea premierului. Chiar dacă Administraţia Prezidenţială a revenit asupra deciziei, Dan Diaconescu a declarat sâmbătă, la RTV, că va face parte şi el din delegaţia PP-DD care va merge luni la Cotroceni la consultările cu Traian Băsescu. “E o problemă delicată, care ţine de procedură şi diplomaţie. E adevărat, invitaţia de la Preşedinţie a venit pe numele meu, Dan Cristian Diaconescu, ca preşedinte al PP-DD, acolo se spune doar preşedinte. Sigur, puteau să adauge preşedinte onorific. (…) Eu am propus, în delegaţie fiind admişi doar cinci oameni, să participe primii patru în ierarhia partidului plus subsemnatul, ca să nu fie o dovadă de impoliteţe din partea mea la adresa instituţiei prezidenţiale”, a spus Dan Diaconescu întrebat cine anume va reprezenta PP-DD la consultările de la Cotroceni în vederea desemnării premierului.
Întrebat ce anume intenţionează să-i transmită şefului statului la întrevedere, Dan Diaconescu a răspuns: “Aş vrea să-l rog ca după ce-l va numi pe domnul Victor Ponta, pentru că înţeleg că-l va învesti pe domnul Ponta ca premier, aş vrea să-l rog să-şi dea şi demisia. Fiindcă dânsul a spus că nu-l va numi niciodată pe Ponta premier şi atunci mă gândesc că ar fi cea mai potrivită interpelare din partea grupului PP-DD la adresa preşedintelui. E adevărat că am mai avut şi alţi lideri care au promis că pleacă din politică dacă Băsescu se reîntoarce – cazul Crin Antonescu. Chiar Băses