Mircea Cristescu, preşedintele executiv al „U" Mobitelco, a făcut o serie de declaraţii dure la finalul înfrângerii cu SCM Craiova, de pe teren propriu, a cincea suferită de clujeni în acest campionat. Cristescu, dar şi antrenorul Niksa Bavcevic, i-au luat în colimator pe jucători, despre care primul a spus că sunt „de duzină".
„U" Mobitelco a pierdut pentru prima dată în istorie pe teren propriu contra Craiovei, iar a cincea înfrângere stagională i-a făcut pe preşedintele Mircea Cristescu şi pe antrenorul Niksa Bavcevic să răbufnească la adresa jucătorilor. Primul a vorbit despre incostanţa de neînţeles a pivoţilor, dar şi despre atitudinea falimentară pe care au avut-o unii dintre baschetalişti în ultimele partide. Cristescu a anunţat că jucătorii vor fi penalizaţi pentru rezultatele slabe şi, mai mult, unii dintre ei ar putea să plece în iarnă de la echipă.
„Nu sunt de acord cu faptul că există presiune pe ei, pentru că sportul de performanţă asta înseamnă. Dacă nu vor presiune, atunci să meargă la amatori! Asta este, vor fi penalizaţi clar, chiar dacă e luna decembrie. Este un handicap care se poate remonta, dar ne va costa clar dacă vom continua cu această atitudine. Din punctul meu de vedere toţi jucătorii sunt pe lista neagră, dacă e vorba de penalizări, dacă vorbim de a schimba ceva, în primul rând îi aştept pe cei care şi-ar dori poate să plece, să vină să-mi spună. Noi ştim ce avem de făcut, până acum au fost o grămadă de jocuri şi vom încerca să ne facem temele mult mai bine decât acum, pentru că nu se poate ca de la începutul campionatului pivoţii noştri să aibă asemenea fluctuaţii în joc. Din punctul meu de vedere, aceşti jucători sunt de duzină. Am crezut că aceşti jucători au tărie de caracter, mai ales că unii sunt componenţi ai echipelor naţionale", a spus oficialul fostei campioane, citat de site-ul oficial. Cristescu nu s-a ferit ni