Procurorii DIICOT arată în referatul privind propunerea de arestare a 12 persoane implicate în fraudarea a 85 de milioane de euro, că directorii BRD Unirea şi Dorobanţi, Adrian Martiş şi Andrei Nanu, au coordonat întreaga activitate infracţională din interiorul instituţiei pe care o conduceau.
"Gruparea a fost susţinută şi sprijinită în diferite faze de mai multe persoane, care au acţionat în mod coordonat într-o perioadă bine determinată, având o structură determinată, clară şi roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului", susţin procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în referatul cu propunerea de arestare a lui Adrian Martiş (director executiv la BRD Unirea), Andrei Nanu (director comercial BRD Dorobanţi), Elena Blaga, Orlando Ionuţ Ghiorghe (evaluator), Andrei Suditu, Niculae Sandu, Ioan Creştin, Dumitru Benga, Vrânceanu Jenica Barbu, Marius Locic, Liliana Liuba Alexandrescu (notar), Claudia Maria Peter şi Camilia Damiela Pop (notar).
Potrivit documnetului, obţinut de agenţia MEDIAFAX, directorii Martiş şi Nanu au implementat la nivelul instituţiilor bancare a căror activitate o coordonau de pe poziţiile manageriale deţinute, un mod de lucru prin care au determinat mai mulţi funcţionari subordonaţi ierarhic să încalce în mod repetat prevederile legale şi normele bancare în vigoare cu privire la activitatea de acordar şi prelungire a unor credite.
Sistemul implementat şi întreţinut de aceştia menit a frauda banca şi a le permite să-şi însuşească nelegal sumele de bani astfel obţinute, în participaţie cu ceilalţi membrii ai grupului, pentru impunerea căruia şi-au folosit întreaga expertiză în domeniu, dar mai ales puterea de decizie conferită de poziţia pe care erau încadraţi, consta în creditarea succesivă a unor societăţi, mare parte neeligibile, în condiţiile în c