Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cod galben de ploi, valabil până luni dimineaţă

Publicat in Adevarul, sâmbătă 15 decembrie 2012 ·

Directorul general al ANM, Ion Sandu, a anunţat vineri seara, la comandamentul de iarnă de la MAI, că sâmbătă dimineaţa va fi emisă o atenţionare cod galben de ploi, valabilă de sâmbătă seara până luni dimineaţa, informează Mediafax.

Potrivit directorului Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în Banat s-ar putea înregistra până la 25 de litri pe metru pătrat, iar în Crişana, până la 15 litri pe metru pătrat, informează Mediafax.

Sandu a mai spus că, în acelaşi interval, vor fi precipitaţii şi în Capitală, "mai degrabă ploaie", şi în Dobrogea. Directorul ANM a mai spus că în Maramureş ar putea fi lapoviţă, în timp ce în centrul ţării şi la munte va fi viscol.

Joi, meteorologii au prelungit avertizarea de ger şi vânt până sâmbătă seara, atenţionând că vremea va fi geroasă mai ales noaptea şi dimineaţa în cea mai mare parte a ţării şi vor fi temperaturi de la minus 15 grade în nord-est, centru şi sud la minus 26 de grade în estul Transilvaniei.

Avertizarea emisă de Administraţia Naţională de Meteorologie a intrat în vigoare joi, la ora 13.00 şi este valabilă până sâmbătă, la ora 18.00.

Sâmbătă, în Bucureşti, deşi valorile termice vor marca o creştere faţă de intervalul anterior, vremea se va menţine rece pentru această perioadă. Vor fi condiţii de ceaţă dimineaţa şi de polei noaptea, iar temperatura maximă se va situa în jurul valorii de -3 grade.

În ţară, vremea va fi rece pentru această dată cu precădere în centru, nord-est şi sud.

În cursul nopţii se vor semnala precipitaţii pe arii extinse în vestul, centrul şi nordul teritoriului, local în zona deluroasă din sud şi est şi pe arii restrânse în rest. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie în Banat, Crişana şi Dobrogea, mixte în Maramureş şi Muntenia şi mai ales ninsori în Transilvania, Oltenia şi Moldova.

Vântul va prezenta i

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 11 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°