Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cotizează şi tu la Banca de alimente Banca de Alimente a Crucii

Publicat in Buna ziua Brasov, sâmbătă 15 decembrie 2012 ·

Roşii este un proiect prin care sunt sprijiniţi cele mai

vulnerabile persoane: bătrâni

cu venituri foarte mici, familii sărace cu mulţi copii, persoane cu dizabilităţi. În acest an,

însă, Banca de alimente de la Braşov este aproape goală

Proiectul „Banca de Alimente” a Crucii Roşii Române a fost lansat în 2009. Ideea venea tocmai din Statele Unite ale Americii, adusă de îndrăgita cântăreaţă Margareta Pîslaru, membru şi voluntar de onoare al Crucii Roşii Române, încă din 2000. În România, în primele luni de aplicare a proiectului s-au strâns 100 de tone de alimente şi peste 85.000 euro (din apeluri telefonice, sms-uri şi donaţii) din care au fost ajutate peste 7.000 de familii.

Acum însă, containerele pentru alimente din supermarket-urile cu care Crucea Roşie are parteneriate s-au încărcat foarte greu. Cei de la Crucea Rosie speră totuşi că acum, înainte de Crăciun, braşovenii vor fi mai darnici „Anul acesta este unul dintre cei mai grei pentru noi. Poate şi populaţia a sărăcit. Vestitul program «Banca de alimente» nu funcţionează extraordinar de bine. Fac un apel însă către braşoveni ca poate atunci când vor face cumpărăturile de sărbători, se vor gândi şi la cei care nu au ce mânca”, a spus Luana Minea (foto), preşedinte Crucea Roşie Braşov. Beneficiarii pachetelor de la Crucea Roşie sunt în general persoane vârstnice, foarte sărace.

„În alţi ani, înălţimea pachetelor donate era de doi metri, mesele erau pline. Acum este doar ce se mai vede”, spune şi George Apostu, lider voluntari Crucea Rosie Braşov

„Ce am strâns până acum este insuficient pentru multitudinea de cereri pe care le avem. În mod sigur vom găsi şi soluţii, pentru că în ultima perioadă am primit şi ceva donaţii în bani din care vom cumpăra alimente să completăm”, a adăugat Luana Minea.

Cei care vor primi alimentele sunt aleşi în urma u

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ „Foarte nemulțumit” de Putin, Trump amenință Rusia cu „tarife severe” dacă nu ajunge la un acord cu Ucraina și a dat un termen

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat luni că Statele Unite vor impune „tarife foarte severe” Rusiei, în 50 de zile, dacă nu se va ajunge la un acord care să pună capăt războiului din Ucraina, relatează Reuters, Sky News și The Guardian. Ală

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum o ora
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 10 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum o ora
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Titularizarea 2025. Aproape 40.000 de candidați sunt așteptați să susțină proba scrisă. Lista posturilor vacante, sub semnul întrebării

Adevarul acum o ora
Aproape 40.000 candidați care au trecut cu bine inspecția/proba practică sunt așteptați marți, 15 iulie 2025, să susțină proba scrisă a concursului de Titularizare 2025. Este vara în care lista posturilor vacante este mai incertă ca niciodată.

Trafic blocat pe DN2, Suceava, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit / Cinci persoane au fost rănite urmând să fie transportate la spital

G4Media acum 8 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Cinci persoane au fost rănite, luni seară, după ce un microbuz şi un camion s-au ciocnit, pe DN 2, în judeţul Suceava, toate victimele urmând să fie transportate la spital. Traficul rutier este bloca

Trump se declară „foarte dezamăgit” de Putin și amenință Rusia cu taxe vamale de 100%

Mediafax acum o ora
„Vom aplica taxe foarte severe dacă nu ajungem la un acord în 50 de zile, taxe de aproximativ 100%, le numiți taxe auxiliare, știți ce înseamnă asta”, mai spune Trump, potrivit The Guardian. El repetă că este „foarte dezamăgit” de președintele Rusie

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 3 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Şapte persoane, reţinute după un scandal care a avut loc pe o stradă din orașul Ucricani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şapte persoane au fost reţinute de către poliţiştii din judeţul Hunedoara, după un scandal care a avut loc pe o stradă din Uricani. Acestea sunt cercetate pentru încăierare şi tulburarea ordinii şi l

George Simion: „Aveți în acest guvern care taie de la mame, de la studenți, de la pensionari, cinci vicepremieri”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a criticat luni, 14 iulie, în Parlament, Guvernul Bolojan, împotriva căruia partidul său a inițiat moțiunea de cenzură intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată”, repetând de câteva or

Vremea

București
acum

35°
lun.

19°/36°
mar.

21°/35°
mie.

21°/36°
joi

22°/32°
Iasi
acum

27°
lun.

18°/33°
mar.

19°/34°
mie.

18°/33°
joi

18°/27°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/33°
mar.

20°/29°
mie.

23°/29°
joi

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/29°
mar.

16°/31°
mie.

16°/29°
joi

15°/23°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

19°/34°
mie.

20°/32°
joi

15°/28°