„Eroul de la Sevilla“, Helmut Duckadam, descrie parcursul său sportiv, început la echipa regională Semlacana şi terminat, la mustaţă, în Spitalul Militar din Capitală, având, totuşi, această haltă esenţială: Şcoala profesională de vagoane din Arad.

„Apără Duckdam! Am câştigat Cupa!“. Vă sună familiar? 26 de ani au trecut de când Helmut Duckadam a scris istorie pentru clubul Steaua pe stadionul „Sanchez Pizjuan” din Sevilla. Totuşi, fostul portar e în continuare iubit de suporteri, a rămas un erou şi pentru generaţiile care au văzut meciul Barcelona-Steaua, din 1986, doar pe înregistrare şi e fidel clubului la care a făcut performanţă. Chiar păstrează diplomaţia sportivă de a subtiliza în răspunsuri mulţumirile pe care le datorează Stelei şi patronului. În rest, e un om printre oameni. Are vise simple, banale chiar, ar spune unii mai pretenţioşi. Dar ce poţi să-i ceri unui om proaspăt trecut prin chinurile unei operaţii complicate, decât, cum zic bătrânii, „sănătate, că-i mai bună decât toate!“? „Weekend Adevărul“: Mai ţineţi minte când v-aţi lăsat mustaţă? Helmut Duckadam: Uhaa, în şcoală sigur n-am avut. Cred că prin ’73, după ce am terminat şcoala. Aveţi 40 de ani de mustaţă! Când o daţi jos? Am dat-o jos odată, la o nuntă. Dar nu o mai dau, că nu mă mai recunoaşte nimeni. E brandul Duckadam. Aţi fost foarte apropiat de bunica dumneavoastră. Ea m-a crescut, în mare parte, deoarece părinţii mei, după 16 ani de căsnicie, s-au despărţit. Mama l-a luat pe fratele Norbert şi a plecat în Oltenia, lângă Maglavit, iar eu am rămas în grija bunicii. Era o femeie deosebită, descurcăreaţă. În anii ’65 a plecat la fiul ei, în Canada. Vă daţi seama, dacă a reuşit ea să treacă graniţa! După 10 ani, a plecat în Germania, la fratele ei. Era o femeie care te bătea din vorbă, fără nuia. Când aveam 16 ani, eram mai mare, mergeam cu băieţii la o carte, la un pahar de vin. Într-