Preşedintele american, Barack Obama, extrem de emoţionat, a lansat vineri un apel ca să se treacă la 'acţiuni semnificative' pentru a împiedica pe viitor atacuri armate de genul celui care s-a soldat cu circa 30 de morţi, majoritatea copii, într-o şcoală din Connecticut.
"Majoritatea celor care au murit astăzi sunt copii, copii minunaţi cu vârste între cinci şi zece ani", a afirmat Obama care a spus că are 'inima zdrobită' şi şi-a şters o lacrimă după o foarte lungă pauză în care a încercat vizibil să se stăpânească.
"Am suferit prea multe tragedii" cum este cea de la şcoala din Newtown, a spus el, în timp ce poliţia a anunţat un bilanţ de 27 de persoane decedate dintre care 20 de copii.
Cu puţin înainte de a lua cuvântul în sala presei de la casa Albă, Obama a semnat un decret pentru coborârea drapelelor în bernă pe toate clădirile publice vreme de patru zile, ca un omagiu adus victimelor.
"Printre cei care au fost omorâţi, se află şi profesori, femei şi bărbaţi care şi-au consacrat viaţa pentru a-i ajuta pe copiii noştri să-şi îndeplinească visele", a menţionat Barack Obama.
"Avem inima zdrobită pentru părinţii şi bunicii, fraţii şi surorile acestor micuţi şi pentru familiile celor dispăruţi", a adăugat preşedintele, tatăl a două fete de 14 şi 10 ani şi a cărui soră vitregă este profesoară.
"Ţara noastră s-a confruntat cu astfel de lucruri prea des", a adăugat Obama, amintind atacurile criminale ce au avut loc în acest an în Colorado, Oregon şi Wisconsin.
"Aceste cartiere sunt cartierele noastre, aceşti copii sunt copiii noştri', a reamintit preşedintele, în opinia căruia 'va trebui să ne strângem şi să trecem la acţiuni semnificative pentru a împiedica asemenea tragedii, independent de politica politicianistă".
Sursa: Agerpres