Procurorii DIICOT arată în referatul cu propunerea arestării preventive a 13 persoane şi a altor 3 în lipsă în cazul fraudării unor bănci, că o societate controlată de Vasile Creştin i-a dat lui Marius Locic bani care ulterior au fost folosiţie pentru mituirea senatorului Cătălin Voicu.Anchetatorii DIICOT arată în documentul citat, obţinut de MEDIAFAX, că "societatea Agrocereal a fost folosită de Vasile Creştin pentru a efectua plăţi în contul lui LOCIC Imobiliare, bani ce au fost folosiţi de Marius Locic pentru mituirea senatorului Voicu Cătălin".
"Participaţia lui Marius Locic la activitatea infracţională a grupului constă în faptul că societatea la care era administrator, LOCIC Imobiliare, a fost beneficiara a mai multor sume de bani efectuate prin transfer bancar, sume ce aveau ca şi justificare facturi fictive întocmite de către membrii grupării infracţionale pentru a se putea justifica aşa zisa relaţie comercială dintre societăţile care au fost beneficiare în mod ilegal ale creditelor acordate de către BRD GRUP UNIREA ( din contul societăţii Agrocereal a fost transferată suma de 25.000 de euro în contul lui LOCIC Imobiliare, bani ce ulterior au fost dovediţi că au ajuns în posesia senatorului Voicu Cătălin, pentru a fi folosiţi ca mită la magistraţii de la ICCJ, (dosar care se află în curs de soluţionare pe rolul Tribunalului Bucureşti)", mai notează anchetatorii DIICOT în documentul citat.
Senatorul Cătălin Voicu şi omul de afaceri Marius Locic au fost condamnaţi de un complet de trei judecători al instanţei supreme la pedepse cu închisoarea. Recursurile făcute de către inculpaţii din dosarul senatorului Voicu, dar şi de DNA, au termen luni la completul de cinci judecători al aceleiaşi instanţe, care este instanţă superioară în acest caz.
Procurorii DIICOT arată în referatul cu propunerea arestării preventive a 13 persoane şi a altor 3