Greutăţile vieţii l-au făcut pe un copil de 13 ani din Cluj-Napoca să-şi dorească să rezolve problemele familiei sale cu propriile lui forţe. Băiatul a furat 70.000 de lei dintr-o carmangerie şi a vrut apoi să-şi cumpere o casă într-un sat din apropierea oraşului. Greutăţile vieţii l-au făcut pe un copil de 13 ani din Cluj-Napoca să-şi dorească să rezolve problemele familiei sale cu propriile lui forţe. Băiatul a furat 70.000 de lei dintr-o carmangerie şi a vrut apoi să-şi cumpere o casă într-un sat din apropierea oraşului.
Înainte să dea lovitura, Marcu (13 ani) a urmărit cu atenţie toate mişcările angajaţilor din carmangerie şi când a văzut că poate acţiona, a intrat în biroul şefului de magazin, de unde a furat dintr-un sertar suma de 70.000 de lei. Când a remarcat dispariţia banilor, patronul a sunat imediat la poliţie, iar oamenii legii au reuşit să-l identifice pe copil cu ajutorul imaginilor surprinse de camerele de supraveghere. După ce a furat 70.000 de lei, Marcu a mers în satul Răscruci, la 30 de kilometri de Cluj, şi a plătit un avans de 2.000 de lei pentru a cumpăra o casă ce valora 50.000 de lei. “Noi am reuşit să îl prindem pe copil şi pe tatăl acestuia, în momentul în care au revenit la Răscruci cu restul de bani”, a declarat, pentru Evenimentul Zilei, un poliţist.
Ancheta demarată a scos la iveală un amănunt incredibil! Copilul de 13 ani a furat ca să-şi cumpere o casă pentru el şi fraţii lui, de teamă că părinţii lui vor merge la închisoare, deoarece pe numele mamei şi al tatălui există mandate de urmărire pentru executarea pedepsei pentru diferite infracţiuni. Deşi a fost prins în flagrant, Marcu a scăpat de urmărirea penală, deoarece nu a împlinit 14 ani şi nu poate răspunde în faţa legii.
Un poliţist de 23 de ani, din judeţul Vaslui, a fost prins, zilele trecute, după ce a furat dintr-un magazin, fiind descoperit chiar de angajaţii