Mihai Ilcu, fost jucător la Poli Timişoara, şi-a făcut bagajele, şi-a luat soţia şi copilul şi a emigrat în 2000 în Canada. Povestea nu se termină însă abrupt. La Impact Montreal, echipă din MSL (Major Soccer League), evoluează Mircea Ilcu, copilul care la plecarea din România avea 9 ani. Atacantul e singurul român din liga din care s-a retras de curând David Beckham, campion cu LA Galaxy. Mihai Ilcu, fost jucător la Poli Timişoara, şi-a făcut bagajele, şi-a luat soţia şi copilul şi a emigrat în 2000 în Canada. Povestea nu se termină însă abrupt. La Impact Montreal, echipă din MSL (Major Soccer League), evoluează Mircea Ilcu, copilul care la plecarea din România avea 9 ani. Atacantul e singurul român din liga din care s-a retras de curând David Beckham, campion cu LA Galaxy.
“Ai mei au venit peste Ocean pentru o viaţă mai bună. Mi-a fost greu la început pentru că nu ştiam pe nimeni, dar cu timpul s-au rezolvat toate”, povesteşte fotbalistul de 21 de ani. “Cineva m-a văzut jucând în parc şi m-a invitat în echipa sa”, a continuat atacantul. A ajuns apoi la Attack Trois-Rivieres, care s-a transformat în academia clubului care evolua atunci în liga a doua nord-americană (NASL), Impact Montreal. Ilcu n-a înţepenit la “tineret” şi a ajuns la echipa mare pentru care a evoluat de 11 ori şi a marcat un gol. Ascensiunea fotbalistului care preferă supa de pui gătită de mama lui s-a oprit brusc, chiar înainte de promovarea echipei în MSL. “Trei accidentări, la dreptul, şi am fost nevoit să nu mai joc jumătate de an”, spune supărat vârful, fan al lui Manchester United.
Fotbalistul care detestă frigul şi zăpada a revenit anul acesta alături de prima echipă, participând cu Alessandro Nesta şi Marco Di Vaio, mult mai cunoscuţii săi colegi, la un turneu de pregătire în Italia, unde a şi marcat un gol în amicalul cu tineretul Fiorentinei. “Sunt nume imense. Sunt oameni de la