* este vorba despre un proiect prin care vârstnicii au posibilitatea de a participa la activităţi de socializare şi ocupare a timpului liber *noul centru de zi a fost realizat de Fundaţia "Lumina" cu sprijinul administraţiei locale şi îşi propune să creeze o "punte între generaţii", între tineri şi bătrâni
"Tinereţe fără bătrâneţe" este denumirea noului club al vârstnicului brăilean care s-a inaugurat, ieri, la Brăila, în prezenţa presei şi a autorităţilor locale. Noul centru de zi este destinat persoanelor vârstnice din Brăila şi poartă amprenta Fundaţiei "Lumina" care
"a dat viaţă" acestui proiect . La eveniment au participat viceprimarul Doiniţa Ciocan şi directorul Direcţiei de Asistenţă Socială, Daniela Oancea, care au susţinut şi aplaudat această iniţiativă. Şi pentru că suntem în preajma sărbătorilor de iarnă, tinerii din centrul social au încântat invitaţii cu un cadou muzical, dar şi cu obiecte confecţionate chiar de ei.
Proiectul îşi propune să ofere vârstnicilor, posibilitatea de a participa la activităţi de socializare şi ocuparea a timpului liber, rezolvând astfel o problemă cel puţin la fel de gravă ca şi cele de sănătate: izolarea şi marginalizarea socială care afectează dramatic viaţa pensionarilor. Beneficiarii vor putea desfăşura activităţi care să le ocupe timpul liber, să utilizeze potenţialul intelectual şi experienţa personală. Serviciile acordate sunt terapie ocupaţional-funcţională şi terapie ocupaţional-recreativă. Ceea ce înseamnă că, în cadrul acestor activităţi vârstnicii şi tinerii vor face, ceea ce ştiu mai bine: să picteze, să realizeze produse handmade prin tricotat, croşetat, cusut sau să gătească produse de patiserie. De asemenea, beneficiarii vor putea participa la organizarea evenimentelor speciale, concursuri şi chiar excursii sau pelerinaje. "Am pornit de la ideea de a construi un centru doar