Despre teoria blatului în fotbal cred că aş putea scrie până la anul, pe vremea asta, fără a acoperi mai mult de câteva procente din cât s-ar mai putea scrie încă mult şi bine. Iar dacă ar fi să aduc şi exemple concrete, de la noi şi de aiurea, i-aş putea da liber colegului Manţă pe termen nedefinit. De aceea, gogoriţa asta cu U.E.F.A. care anchetează, cu F.R.F. şi L.P.F. care, în prelungirea braţului lung al U.E.F.A., anchetează şi ele cele 8 blaturi de la noi, cu ipotetica interdicţie pe care Comisia Europeană (da' de ce nu şi O.N.U. Ori N.A.T.O. Ori N.A.S.A.!?) cică ar avea de gând să o impună agenţilor de pariuri, anume de a nu mai introduce pe liste decât partide din prima ligă a ţărilor europene, nu stă deloc în picioare. Oare chiar există aceste anchete şi aceste interdicţii virtuale? Mira-m-aş! Iar dacă da, chiar mă umflă râsul. Fiindcă ce altceva ai putea face decât să cazi pe spate, în hohote, amintindu-ţi de blatul ordinar de acum doi ani şi-un pic, prin care Franţa s-a strecurat la Mondialele din Africa de Sud? Ori mă înşel eu, iar alături de mine toţi oamenii normali de pe planetă? Ori poate „nu se pune” la blaturi o calificare la World Cup dacă se califică tocmai Franţa, cea care a dat omenirii atâtea nume mari, precum Voltaire, Matisse, Aznavour şi, mai de curând, Michel Platini? Care, la data la care Franţei îi cam tremurau chiloţii în faţa Irlandei, era ce e şi azi: preşedintele U.E.F.A.! Iar în barajul amintit, Irlanda era deja calificată până în momentul când domnul Thiery Henry a luat o minge în braţe, până şi de dincolo de linia de fund, a pus-o jos, iar finalul a fost cel ştiut: în aţe! Aaa, arbitrul? Era acolo, la vreo doi metri distanţă, dar n-a văzut nimic. Ştiţi de ce, da? Unghiul, juucătorii interpuşi, lipsa intenţiei, presiunea publicului, d-astea de le ştim şi de pe la noi. Dacă vă imaginaţi că Platini a devenit, în doar doi ani, cam