Viaţa lui Adrian Păunescu povestită de Andrei Păunescu
Jurnalul lui Adrian Păunescu – necesitate, şansă, condamnare (104)
7 mai 1987
Conform celor stabilite ieri, A.P. îl vizitează, azi, pe Nicu Ceauşescu, la sediul Uniunii Tineretului Comunist. Evident că, în prim planul discuţiilor, sunt chestiuni legate de degradarea continuă a cadrului material şi moral din cultura română. Tata nu pierde prilejul să îi transmită interlocutorului său faptul că, în presă, s-a ajuns la o asemenea mortificare, încât toate ziarele arată ca o gazetă de perete, triumfalistă şi plină de minciuni. Deschis, ca de obicei, către dialogurile fără perdea, Nicu Ceauşescu îi mărturiseşte lui A.P. că multe din blocajele care se accentuează, atât în cultură, cât şi în economie, se datorează implicării permanente în decizii a Cabinetului 2 (al Elenei Ceauşescu), adesea lipsit de competenţă. Liderul U.T.C. face chiar gestul absolut nebunesc de a vorbi la telefon cu mama sa şi de a-i spune să se întoarcă, mai degrabă, acasă, la bucătărie, că ţara a cam distrus-o.
A.P. nu-şi ascunde temerea că, pe Nicu, părinţii săi îl pot ierta pentru asemenea gesturi, dar pe cei care sunt martori îi vor pedepsi cu siguranţă. Aproape conspirativ, Nicu C. îi oferă lui A.P. o diplomă omagială, emisă cu ocazia împlinirii a 65 de ani de existenţă a forului tineretului comunist.
Filmul “Cenaclul Flacăra”, realizat de regizorul Cornel Diaconu, în 1982 şi 1983, şi încheiat în condiţii de ilegalitate în 1985, pentru că lucrarea a fost sistată, a fost în mare pericol. Primul ministru, Constantin Dăscălescu, a dorit să-l ardă, dar U.T.C.-ul, la ordinul lui Nicu Ceauşescu, l-a cumpărat, plătind - din banii Cenaclului - câteva milioane de lei, ca să-l salveze. Pelicula este azi, în afara oricărui pericol. Dar nu poate fi, bineînţeles, difuzată. Este blocată, sub acuzaţia că îndeamnă ti