Profesorul Nicolae Bănescu nota, în revista Ramuri din 1905, nişte observaţii acide la adresa mai-marilor şi mai micilor vremii din Oltenia.

El se referea, în special, la diferenţa dintre cei care au condiţii bune de trai, care uită să-şi aplece privirea asupra celor mai năpăstuiţi. „S’a vorbit şi se vorbeşte atât de starea nefericită a poporului de jos, mai ales de la ţară. S’a arătat mereu, cu ţifre care pătrund în suflet, cât de puţini sînt încă şi astăzi cei cu ştiinţă de carte. De aci, fireşte, scăderea aceia morală şi materială a mulţimei, pe care ne-o pun cu stăruinţă sub ochi statisticele. Orăşenii nu sînt, în această privinţă, mai fericiţi de cât ţăranii. Să se coboare cineva în mijlocul târgurilor noastre, în mahalalele oraşelor, chiar ale celor mai mari, şi se va convinge de îndată. Aceiaşi covârşitoare întunecime de suflet, aceiaşi confuzie a noţiunilor morale, aceiaşi hâdă sărăcie istovitoare a timpurilor“.

Boierii cu aere de Paris

Orice ar fi spus unii, continua profesorul, mai ales aceia obişnuiţi „a judeca după ceia ce văd în cartierele luminate feeric şi bine curăţite, unde sălăşluesc «boerii» noştri cu aiere de Paris, ori-ce ar crede despre poporul de jos alţii cari, din scârbă ori dispreţ, n-au coborât până la dânsul mângâioase priviri de milă, neclintită rămâne convingerea stării nemernice în care zace încă, în cea mai mare parte, acest popor. Acesta e adevărul pe care nu şi-l închipuiesc pesimiştii, nu-l inventează răutăcioşii ori maniacii, nu-l strică interesaţii ce împletesc în gura lor vicleşuguri spre a compromite guverne, fie ele cât de păcătoase, - ci el iese de sine în lumina ochilor ce văd – spectru hidos, menit a tulbura bucuriile zilei de azi, lăfăielile oaspeţelor ce înneacă pentru o clipă vaetul unei ţări. El răsare dureros din trupul gătit de sărbătoare al României jubilare“.

Din partea celor de