Vicepreşedintele PNL, Dan Radu Ruşanu, a declarat, pentru "Gândul", că pentru o eventuală cooptare a UDMR la guvernare condiţia sine-qua-non este recunoaşterea de către maghiari a articolului 1 din Constituţie.
În articolul 1 din Legea fundamentală se prevede că "România este stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil".
Liberalul susţine că orice negociere asupra acestui articol din Constituţie este considerată inacceptabilă de PNL.
"Celelalte negocieri urmează să fie purtate după acceptarea acestei condiţii", a precizat, pentru "Gândul", Dan-Radu Ruşanu.
În 22 noiembrie, preşedintele Crin Antonescu afirma că poziţia USL privind articolul 1 din Legea Fundamentală este "ireconciliabilă" cu cea a UDMR.
"Noi am spus că articolul 1 din Constituţia României nu corespunde cu realitatea şi nu suntem de acord cu această definiţie, dar atunci când se va propune amendarea Constituţiei, vom propune din nou o regândire a articolului 1", afirma în 2011 preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
În 2009, când era candidat la preşedinţie din partea UDMR, Kelemen Hunor susţinea: "Noi de fiecare dată am spus: în legatură cu Articolul 1 avem o singură problemă - sintagma de stat naţional. Sintagma de stat unitar e ok, indivizibil, nu avem nimic, dar nu suntem de acord cu stat naţional. Noi spunem că într-o ţară în care cam 10% din populaţie reprezintă o altă etnie decât cea românească, nu poţi să spui că statul este naţional".
Cu cinci zile înainte de alegerile parlamentare din 9 decembrie, preşedintele UDMR a declarat că trebuie modificat articolul 1 din Constituţie.
În luna septembrie, liderul UDMR susţinea că în Constituţie sunt multe probleme, iar prima dintre ele se referă la articolul 1 din Legea Fundamentală privind sintagma stat naţional.
"Prima dată trebuie modificat articolul care interzice modificarea primu