* la şedinţa festivă, devenită tradiţională, a fost prezentat bilanţul de activitate pe anul care se încheie * medicii de familie s-au bucurat de un concert de colinde oferit de corul mixt "Orfeu", de la Liceul de Artă
Societatea Medicilor de Familie (SMF) a organizat vineri, la sala de şedinţe a Hotelului Traian, o şedinţă festivă, cu ocazia sărbătoririi a 9 ani de la înfiinţare. Medicii de familie care au participat la eveniment au avut parte de un spectacol de colinde, oferit de corul mixt "Orfeu", format din elevi de la Liceul de Artă, îndrumaţi de prof. Maricica şi Ştefan Lupu. Momentul, care a adus printre cei prezenţi magia sărbătorilor de iarnă, a fost apreciat de către preşedintele SMF, dr. Viorica Naumov, care le-a mulţumit elevilor şi i-a recompensat cu daruri de Crăciun. "După momentul oferit de copiii de la Liceul de Artă, îndrumaţi de nişte dirijori deosebiţi, deja ne simţim mult mai bine şi parcă bilanţul anului 2012 este mai bun. Mulţumim acestor dragi copii şi domnilor profesori şi le dorim să fie sănătoşi. Pentru voi, dragi colegi, vă dorim de asemenea, să fiţi sănătoşi, să aveţi putere de muncă, să aveţi putere să mergeţi mai departe pe plan profesional, să vă bucuraţi de prieteni, de familie, de viaţă", a spus dr. Naumov.
La manifestare au fost prezenţi medici de familie din municipiu şi din judeţ, printre participanţi numărându-se preşedintele de onoare al SMF Brăila, dr. Ileana Brânză şi preşedintele Patronatului Medicilor de Familie, dr. Dorina Tite, iar ca invitat, a fost preşedintele Colegiului Medicilor Brăila, dr. Cristian Pricop.
Pentru că a fost şi un moment de bilanţ, Societatea Medicilor de Familie Brăila a pus la dispoziţie şi câteva informaţii privind activitatea medicilor de familie brăileni, pe anul 2012, când au avut loc întâlniri lunare de informare, mai multe simpozioane, precum şi Conferinţa